Mediafax/ 2010-09-06 20:17:25
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană sunt de acord cu necesitatea sancţionării automate a statelor cu deficite bugetare peste nivelul prevăzut în legislaţia comunitară, dar au amânat discuţiile referitoare la introducerea unui mecanism permanent de rezolvare a crizelor din zona euro. "Sancţiunile ar trebui să fie o consecinţă normală, cvasi-automată, dacă sunt încălcate regulile", a declarat comisarul pentru Afaceri Economice şi monetare Olli Rehn. Participanţii la reuniunea miniştrilor de Finanţe comunitari urmează să discute şi o scrisoare prin care nouă ţări, între care şi România, au solicitat excluderea costului reformei pensiilor din calculul deficitelor şi al datoriilor. Surse din zona euro au declarat că propunerea nu a fost susţinută de unele state mari din UE, astfel încât este probabil ca aceste costuri să fie luate în considerare indirect, atunci când Comisia Europeană analizează nivelul deficitelor şi datoriilor.
Agerpres/ 2010-09-06 19:33:23
Peste 37.000 de solicitări au fost făcute pentru cele 31.500 de locuri în grădiniţele bucureştene pentru anul şcolar 2010-2011, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB). În Bucureşti, în ultimii trei ani, numărul locurilor în grădiniţe a fost suplimentat cu 5.500, dar continuă să existe un deficit. "Acum patru-cinci ani erau 10.000 de solicitări fără locuri în grădiniţe, iar acum numărul locurilor a scăzut. Suntem obligaţi să înscriem mai mulţi copii în grupă, deşi numărul optim este de 20. Repartiţia grădiniţelor nu este egală în spaţiul Bucureştiului, astfel încât se creează presiune pe unele grădiniţe ca număr de solicitări", a explicat inspectorul de imagine, Marian Banu.
Mediafax/ 2010-09-06 19:04:46
Premierul Emil Boc a declarat, luni, întrebat cum a petrecut de ziua sa de naştere, că vreme de petreceri va fi când va pleca de la guvernare, precizând că acest lucru se va întâmpla peste 5-8-12 ani. "E o zi obişnuită, ca şi toate celelalte. Am primit flori. Vreme de petreceri, după ce vom pleca de la guvernare, atunci e vreme de petreceri, deocamdată avem de muncă. Ca să fiu bine înţeles, despre vremea plecării de la guvernare, este acolo, peste 5-8-12 ani", a precizat Emil Boc, înainte de a intra la şedinţa BPN a PDL. Premierul Emil Boc a împlinit, luni, 44 de ani.
Agerpres/ 2010-09-06 18:32:35
Circulaţia rutieră va fi închisă în zona Podului Grozăveşti, în perioada 7 septembrie, ora 11,00 - 14 septembrie, ora 24,00, în vederea finalizării lucrărilor la sistemul rutier şi a liniilor de tramvai. Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), în acest interval de timp, circulaţia pe Splaiul Independenţei, între Podul Cotroceni şi Şoseaua Virtuţii, este permisă numai pentru vehiculele de intervenţie (poliţie, pompieri, salvare, etc) şi pentru riverani. Astfel, pe porţiunea din Splaiul Independenţei cuprinsă între intersecţiile cu şos. Cotroceni şi cu bd. Vasile Milea se permite accesul numai pentru riverani şi vehiculele de intervenţie. Pe acest tronson circulaţia se va desfăşura pe o singură bandă pe sensul către Podul Grozăveşti şi pe două - către Podul Cotroceni.
Impactnews/ 2010-09-06 17:36:07
Preşedintele Traian Băsescu a transmis o scrisoare şefilor celor două Camere, în care solicită ca în data de 21 septembrie să fie primit în Parlament, pentru a transmite un mesaj pe teme de politică internă."În temeiul art. 88 şi art. 65 alin. 2, lit. a) din Constituţia României, precum şi al art. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, vă aduc la cunoştinţă faptul că doresc să adresez Camerelor reunite ale Parlamentului un mesaj pe probleme actuale de politică internă", precizează Băsescu, în scrisoare.
Mediafax/ 2010-09-06 17:17:39
Membrii grupului senatorial al PDL au decis, luni, prin vot în grup, să-l aleagă pe senatorul Petru Filip pentru funcţia de vicepreşedinte al Senatului, după numirea senatorului Anca Boagiu în funcţia de ministru al Transporturilor, susţin surse parlamentare democrat-liberale. Democrat-liberalii discutaseră iniţial şi despre varianta ca Radu Berceanu să revină în funcţia de vicepreşedinte al Senatului, după preluarea portofoliul Transporturilor de către Anca Boagiu, dar acesta nu a întrunit decât 17 voturi, în timp ce Filip a primit 21.Totodată, senatorul PDL Ovidiu Marian îl va înlocui pe senatorul Ion Ariton în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru buget-finanţe. De asemenea, senatorul Marian Rasalui o va înlocui pe Anca Boagiu în Comisia comună parlamentare pentru afaceri europene.
Impactnews/ 2010-09-06 17:07:24
Senatorul Petru Filip este înlocuitorul Ancăi Boagiu la vicepreşedinţia Senatului, susţin surse participante la şedinţa de grup. Potrivit aceloraşi surse, funcţia i-ar fi fost oferită lui Radu Berceanu, dar acesta a respins-o.
Mediafax/ 2010-09-06 16:36:36
Noul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, s-ar afla în conflict de interese în problema organismelor modificate genetic, afirmă 73 de organizaţii neguvernamentale, care cer demiterea demnitarului, susţinând că acesta ar avea legături contractuale cu Monsanto, "cel mai mare producător de OMG". "73 de ONG-uri din România îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de recenta re-numire a lui Valeriu Tabără la conducerea Ministerului Agriculturii. Motivul principal este acela că Valeriu Tabără este în conflict de interese în problema organismelor modificate genetic", se arată într-un comunicat al organizaţiilor. ONG-urile atasează si link-ul către un CV conform căruia Tabără a deţinut funcţia de "director de proiecte de cercetare cu CNCSIV, unitatea de management a Băncii Mondiale, firma MONSANTO".
Mediafax/ 2010-09-06 16:31:57
Şapte slovaci au fost arestaţi la 1 septembrie în sud-vestul Republicii Centrafricane pentru tentativă de lovitură de stat şi transferaţi apoi la Bangui, Ministerul slovac de Externe declarând că a fost vorba despre o "neînţelegere" şi că aceştia au fost eliberaţi, relatează AFP.
Mediafax/ 2010-09-06 15:38:19
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că pentru ridicarea oricărei construcţii de pe litoralul românesc va fi nevoie de aprobare de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). "Cert este că în noua lege a turismului scrie că va trebui obţinută autorizaţie şi aprobare de la Bucureşti pentru o copertină pe care vrei să o pui în banda de litoral de la Mangalia până la Sulina, de la doamna ministru, inclusiv oraşul Constanţa. Cu alte cuvinte, madam Udrea este primăriţă peste litoralul românesc, să ne trăiască", a spus Mazăre, după şedinţa de Consiliu Local.
Mediafax/ 2010-09-06 14:53:00
Stocul de locuinţe în proiectele rezidenţiale de mari dimensiuni din Bucureşti a atins pragul de 13.500 de apartamente în luna iunie, iar dintre acestea 8.000 de unităţi sunt încă nevândute, potrivit Colliers, care estimează continuarea scăderii vânzărilor şi a preţurilor în următoarele 6-12 luni. Piaţa îşi va relua creşterea, potrivit Colliers, la 3-4 trimestre după revenirea economiei, când consumatorii îşi vor recăpăta încrederea în economia naţionala şi în piaţa rezidenţială.
Mediafax/ 2010-09-06 14:18:16
PNL va depune o moţiune simplă pe Muncă, a anunţat liderul partidului, Crin Antonescu, după şedinţa BPC de luni.
Mediafax/ 2010-09-06 13:34:42
Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat, luni, în cadrul adunării generale, numirea companiei britanice Franklin Templeton Investment Management ca administrator unic al fondului. Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură. Activele Fondului Proprietatea sunt de circa 11 miliarde de lei.
Mediafax/ 2010-09-06 12:42:26
Banca Europeană de Investiţii (BEI), Bamca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi IFC au semnat cu consorţiul Nabucco un acord de mandat în vederea începerii evaluării proiectului şi atragerii unei finanţări potenţiale de patru miliarde euro. "Semnarea documentului marchează startul procesului de evaluare a proiectului Nabucco, etapă necesară în vederea obţinerii unui potenţial pachet de finanţare de până la patru miliarde de euro", se arată într-un comunicat al Transgaz.
Mediafax/ 2010-09-06 11:43:39
Liderul comuniştilor moldoveni (PCRM), Vladimir Voronin, s-a declarat foarte mulţumit de "nivelul extraordinar de conştiinţă şi reponsabilitate" de care a dat dovadă populaţia, adăugând că acesta este rezultatul activităţii de ani de zile a PCRM şi nu din timpul campaniei, relatează PRO TV Chişinău.
Mediafax/ 2010-09-06 10:52:51
Daniel Uţă, acuzat că a lovit în cap, într-un local din Târgovişte, un poliţist de la IPJ Dâmboviţa, care în urma incidentului a ajuns în comă la spital, a fost reţinut, luni, în baza unei ordonanţe pentru 24 de ore emisă de către procurorii Parchetul Tribunalului Dâmboviţa.
Mediafax/ 2010-09-06 10:05:57
Un jaf armat a avut loc, luni dimineaţă, la o casă de pariuri aflată într-un cartier de la periferia municipiului Timişoara, unde două angajate au fost ameninţate şi închise în baia unităţii de către o persoană care a fugit apoi cu banii, valoarea prejudiciului nefiind încă stabilită. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Emil Andrei, jaful a avut loc în jurul orei 9.00, când un bărbat a intrat în incinta casei de pariuri având în mână un pistol.
Agerpres/ 2010-09-06 09:48:14
Ministerul Educaţiei va organiza în perioada 6-10 septembrie o nouă sesiune de admitere pentru tinerii de origine română din R.Moldova pentru anul de învăţământ 2010- 2011, studii universitare de licenţă. cele 778 locuri rămase neocupate după finalizarea primei sesiuni vor fi redistribuite astfel: 250 de locuri pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat din România, 528 de locuri pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat din R.Moldova, dintre care 58 locuri cu bursă şi 470 locuri fără bursă
Mediafax/ 2010-09-06 09:00:01
Peste 87 la sută dintre participanţii la referendumul constituţional desfăşurat duminică în Republica Moldova au votat pentru alegerea directă a preşedintelui ţării, potrivit rezultatelor oficiale parţiale publicate de Comisia Electorală Centrală. Potrivit datelor de la ora 23.30, publicate de CEC pe site-ul său, pentru alegerea directă a şefului statului au votat 87,41 la sută din participanţii la procesul de votare, în timp ce 12,59 la sută au votat împotrivă.
1 / 675
2
3
>>
>|
06-09-2010/ Mediafax
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană sunt de acord cu necesitatea sancţionării automate a statelor cu deficite bugetare peste nivelul prevăzut în legislaţia comunitară, dar au amânat discuţiile referitoare la introducerea unui mecanism permanent de rezolvare a crizelor din zona euro. "Sancţiunile ar trebui să fie o consecinţă normală, cvasi-automată, dacă sunt încălcate regulile", a declarat comisarul pentru Afaceri Economice şi monetare Olli Rehn. Participanţii la reuniunea miniştrilor de Finanţe comunitari urmează să discute şi o scrisoare prin care nouă ţări, între care şi România, au solicitat excluderea costului reformei pensiilor din calculul deficitelor şi al datoriilor. Surse din zona euro au declarat că propunerea nu a fost susţinută de unele state mari din UE, astfel încât este probabil ca aceste costuri să fie luate în considerare indirect, atunci când Comisia Europeană analizează nivelul deficitelor şi datoriilor.
Vezi toate articolele