Biserica Suediei a aprobat căsătoria religioasă între homosexuali
(2009-10-22 18:45:12)
461 vizualizari
Măsura, care va fi aplicată de la 1 noiembrie, a fost adoptată cu o majoritate de aproape 70% dintre cei circa 250 de membri ai sinodului, a indicat un purtător de cuvânt al Bisericii.
La adoptarea legii de către Parlamentul suedez în aprilie, Biserica luterană, separată de stat în 2000, a susţinut reforma, însă a amânat aprobarea sa oficială.
Suedia, deja pionieră în materie de dreptul de adopţie pentru cuplurile homosexuale, devine astfel una dintre primele ţări din lume care autorizează celebrarea căsătoriilor homosexuale în cadrul principalei sale congregaţii religioase.
Circa 73% dintre suedezi aparţineau de Biserica Suediei în 2008.
Principala asociaţie suedeză pentru apărarea drepturilor homosexualilor, RFSL, a salutat măsura. 'RFSL felicită Biserica Suediei pentru decizia sa, membrii săi homosexuali şi bisexuali se vor putea simţi un pic mai bine veniţi în societate', a scris ea.
Asociaţia a criticat însă dreptul pastorilor de a refuza cu titlu individual să celebreze o căsătorie homosexuală. În acest caz, Biserica va trebui să se ocupe să găsească un alt preot pentru ceremonie.
Top articole
-
Socru mic la PSD
Corina Drăgotescu | 2324 vizualizari
-
În aşteptarea lui Klaus Iohannis
Viorela Grecu | 2217 vizualizari
-
Remanierea, în curând. Sulfina şi Anastase l-ar vrea plecat pe Boc
Viorela Grecu | 2105 vizualizari
-
EXCLUSIV Nume de noi miniştri au început să circule în PDL
Mihai Ştefan, Florin Ciocotişan | 1756 vizualizari
Pe aceeasi tema:
- Preoţii celibatari, pedofili creaţi de Biserică
Biserica Catolică este zguduită în ultima vreme de scandaluri sexuale privind acte de...
- Gabriela Vranceanu Firea, cerută de soţie de primarul din Voluntari
Gabriela Vranceanu Firea (38 de ani) a fost ceruta in casatorie de primarul orasului Voluntari,...
- Biserica provoacă scandal pe piaţa monetară naţională
Decizia Băncii Naţionale a României de a bate monede cu chipul a cinci patriarhi...
- Robbie Williams s-a însurat
Robbie Williams s-a căsătorit cu iubita lui, actriţa americană Ayda Field, în cadrul...
- Înmormântarea Mădălinei Manole nu va avea loc în biserică
Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole, îmbrăcat într-o rochie albă şi...

Corina Drăgotescu
Florin Ciocotişan
Viorela Grecu
Costin Motroaşă
Florentina Gionea