Sorin Oprescu şi-a petrecut aproape toată noaptea de duminică spre luni în inspecţie pe străzile Capitalei. Şi mai frământat a fost primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, care nu a dormit toată noaptea după cum a declarat chiar el, gândindu-se poate cum ar putea curăţa zăpada de pe străzile din sector cu mătura, fiindcă utilaje de deszăpezire nu a contractat.
 

Pentru a reduce blocajele în trafic primarul general Sorin Oprescu a făcut apel la cetăţeni să lase maşinile acasă şi să circule cu mijloacele de transport în comun. Am decis să-i urmez sfatul.
 

Ora 9. Ies din bloc. Arunc o privire galeşă spre locul din parcare unde un morman de zăpadă luase forma maşinii mele. Primul obstacol – treptele acoperite cu gheaţă din faţa scării blocului. Îl trec cu bine. Mă avânt spre cărarea săpată de paşii altora de pe trotuar. Calc încercând să-mi menţin echilibru pe urmele altora, la propriu.

Ora 9:10. Ajung în staţia de RATB. Al doilea obstacol – ghişeul de bilete, unde trebuie să imi reînnoiesc abonamentul. După cinci minute de aşteptat la coadă, doamna din buncărul metalic de un metru pătrat îmi spune cu o voce plicitisită că nu poate să imi reînnoiească abonamentul şi mă trimite la Universitate, eu fiind pe Bd. Timişoara, undeva în apropiere de Plaza Romania. Imi cumpăr până la urmă un bilet de o călătorie şi trec şi de acest obstacol.
 

Ora 9:30. Vine tramvaiul 41. Cum se deschid uşile dau de al treilea obstacol – înghesuiala şi putoarea din tramvai. Putoarea pare a fi o consecinţă a înghesuielii, dar în cazul Bucureştiului nu e exclus să mergem în ambele sensuri. Strâmb din nas şi trec şi peste acest obstacol.
 

Ora 10:00. Ajung la ultima staţie – Piaţa Presei. Sar din tramvai, fiindcă vatmanul l-a oprit înainte de ajunge în dreptul peronului, neavând loc de tramvaiul din faţă. O iau la paşi mărunţi spre Casa Presei ca să nu alunec.

Al patrulea obstacol – o porţiune de alee, pe care unii au fost atât de harnici încât au îndepărtat stratul de zăpadă până ce au ajuns la cel de gheaţă. Mă uit zâmbind la o domnişoară din faţă care a alunecat. Avea nişte cizmuliţe nepotrivite pentru iarnă. Eu am bocanci. Pornesc încrezător. După câţiva paşi cad în fund. După câteva clipe în care imi contemplu durerea din partea dorsală, mă ridic. Ies de pe aleea îngheţată şi o iau prin zăpadă. Trec şi peste acest obstacol.
 

Ora 10:15. Trec prin parcarea din faţa Casei Presei şi remarc că sunt multe locuri de parcare libere. Oare şi alţi colegi de breaslă au urmat sfatul edilului şef al Capitalei, sau nu au reuşit să îşi scoată maşinile din nămeţi?
 

Ora 10:17. Ajung la intrarea în Casa Presei, corpul din stânga cum priveşti. Al cincilea obstacol – aleea alunecoasă ce duce spre uşa de la intrare. Încă resimţind durerea din partea dorsală de la recenta căzătură, păşesc încet, dar sigur. Îi arunc un zâmbet crispat de bună dimineaţa domnişoarei de la fast-food şi după câteva minute ating clanţa. Am ajuns. Deci se poate!