Antreprenor 2.0
Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeste in Oameni!”

De ce este nervos Traian Băsescu?

EDITORIALE

Corina Drăgotescu (2010-08-25 07:52:21)
8489 vizualizari

S-a vorbit mult despre altercaţia dintre Traian Băsescu şi avocatul Dan Chitic. Toată lumea a analizat dacă a venit palma şi din ce parte a venit ea. Dacă lovitura este contestată, starea de nervozitate şi replicile agresive ale lui Traian Băsescu nu sunt subiect de dispută. Pur şi simplu, toată lumea a acceptat ca pe un fapt normal că preşedintele s-a enervat brusc şi l-a făcut dobitoc pe Chitic.
 

Întrebarea nepusă, încă este de ce e atât de nervos preşedintele? Reacţia sa a fost cea a unui om aflat cu nervii întinşi la maximum. Din câte ştiu eu, Traian Băsescu reacţionează aşa ori de câte ori se află sub presiune sau este extrem de obosit.

Când a dat cu levierul în genunchiul unui sindicalist, pe vremea când era ministru, iar greva ceferiştilor bloca ţara de zile bune, a făcut-o pentru ca  folosise deja şi ultimul argument raţional de negociere cu aceştia.

În campania din 2004, când a avut loc incidentul cu copilul, era foarte stresat. Îl înlocuise pe Stolojan în ultimul moment, era la final de turneu electoral şi ştia că, după alegeri, dacă nu câştigă, i se pregătise de către PSD arestarea. Era deci o situaţie care l-ar fi putut determina să reacţioneze cu gesturi scăpate de sub control.

Când a înjurat o ziaristă, putem să-i găsim scuza că era hărţuit deja de o oră, cât timp îşi făcuse cumpărăturile.

Când s-a repezit la sinistraţi, poate că era depăşit de situaţie şi marcat de drama acelor oameni.

Dar care să fi fost motivul pentru care s-a înfipt în avocatul Chitic?

În mod normal, Traian Băsescu are pielea tăbăcită şi trece peste injurii sau proteste graţie experienţei sale de atâţia ani. Acum chiar nu avea niciun motiv să-l facă `dobitoc` pe un necunoscut, decât dacă în spate este altceva.

Poate că Traian Băsescu are probleme cu PDL, sau poate că ar vrea să-l schimbe pe Boc dar nu ştie cum. La fel de posibil este să-i fie teamă de noua majoritate care i-ar putea aduce suspendarea.

Există aşadar un motiv necunoscut pentru care preşedintele este atât de nervos. Cunoaşterea acestuia ar fi mult mai interesantă decât incidentul de la Cireşica, pentră ca ar putea fi vorba de lucruri care vor influenţa direct viaţa noastră.

Mai există o teorie apărută prin diverse medii şi pe care am regăsit-o în nişte comentarii de pe net, suspect de informate şi la obiect. Se spune că Traian Băsescu ar fi suferind de o afecţiune numită Korsakoff, care-i dă aceste stări imprevizibile. Ar putea fi şi aşa, cu toate că, în nenumărate rânduri, Administraţia prezidenţială şi preşedintele au dezminţit categoric orice boală, indiferent cum s-ar numi ea.

Ca om care am trecut printr-o boală grea, mi-ar părea rău dacă preşedintele ar avea vreo afecţiune medicală şi nu pot decât să sper că nu-i aşa, pentru că nu aş dori nimănui să fie bolnav, nici măcar de o gripă severă.

Ca cetăţean însă, am nevoie să ştiu ce este în spatele stării de nervozitate prezidenţiale şi, mai ales, aş vrea ca preşedintele să-i prezinte scuze `dobitocului` pentru că, într-o seară de vară, în concediu, a reacţionat aşa cum n-ar fi trebuit să o facă.
 

 

Da o nota articolului:

Nota 3.53 din 32 voturi

1500 caractere ramase.
Comentarii: (18)

Parerea mea
argus
de ce nu-l intrebi pe vadim-tribunu'(pardon:nebunu') ?...faceti un schimb de impresii;pareti a fii pe aceeasi "frecventza" mentala...mai bine taci "chitic" ,o sa pari inteleapta...macar la prima vedere...

Parerea mea
Dan
Sincer cred ca este o inscenare a PNL-ului.

Parerea mea
Maria
Dragoteasco, esti doar o putoare imputita si canceroasa. D-zeu va avea "grija" de tine, nu-ti face probleme! Imputito!

pentru Maria
Corina Dragotescu
Multumesc pentru urarea din suflet pe care mi-ati adresat-o.

Schizofrenie paranoica, poate?
Astrolog
Draga Corinutza, iaca doua posibile raspunsuri: 1. Ca fiindca Emil Boc i-ar fi sterpelit suma de sapte milioane de euro - daca e sa ne luam dupa stirea publicata aici: http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=7846&edition_id=302&format=html 2. Deoarece Traienel are Jupiter in Berbec (e impulsiv, cabotin, inflamat, nechibzuit, pripit, demagog, s.a.). De asemenea, deoarece ursitoarele l-au mai blagoslovit, atat cu o Luna in constelatia Capricornului - in opozitie cu Luna Neagra (Lilith) in (d)Rac - ceea ce s-ar traduce prin Brutalitate, Duritate, Insensibilitate si altele asemenea. Predispozitia spre violenta, spre dezechilibru, e accentuata de prezenta lui Saturn in Balanta. Si cum, planeta Saturn, in tranzitul ei, se apropie de pozitia [in constelatie] pe care o avea la data nasterii fatului frumos Basescu, urmeaza zile grele pentru acesta: un test major - pe care nativul s-ar putea sa nu-l treaca... Altcumva, Maria postatoarea, se poate sa arunci asemenea vorbe grele, aflata fiind la adapostul anonimatului? Ai avea curajul sa le repeti, privind-o in fata pe preopinenta? Si, unde mai pui, comment-ul matale nu are nici o legatura cu titlul articolului. Urat! Rusinos!

incet si dureros
sfantul prooroc
Dementul Basescu merita o moarte in chinuri groaznice. Sper ca grohaie cinci luni in agonie pana sa-si dea duhul imputit. In timpul asta, naparcile care ii ling dosul de betiv ordinar sa guite ca porcii l ataiere cu tot cu familii si sa-si dea foc odata cu idolul suprem. Moarte dictatorului, familiei lui, slugilor lui, votantilor si sustinatorilor lui cu tot cu familii!

Un presedinte nu frecventeaza carciumile de cartier
Viciatul
Acest zis presdinte doreste sa fie popular si merge cu asa zisa familie la diverse carciumi ordinare ca sa fie vazut ca este in viata , sanatos si "puternic" .Mesajele pe care le ar dori sa le transmita prin prezenta sa prin diverse locuri sunt insa contrazise de comportarea sa.IN primul rand este cumplit de mahalagiu, nu are discurs, rade ca prostul in targ, se inhaiteaza cu oameni dubiosi precum acel Branza , il tine pe BOc care are nerusinarea sa-i puna in practica ideile si care se comporta ca si cand nu ar exista niciodata o eventuala judecata a PD-L care a dus tara de rapa. Ma gandesc la Stolojan , coleg de facultate , un economist de marca , idem Vacaroiu, cum pot acestia sa accepte distrugerea Romaniei ca tara.Astia nu or fi romani? TOti cei aflati la conducerea tarii sau pe la diverse partide , indiferent de nume din 22 dec. 1989 pana in prezent sunt fosti angajati sau copii ai fostilor angajati ai securitatii interne , externe . Acestia au depus un juramant de credinta fata de tara si conducator.Daca fata de conducator , juramantul nu prea poate fi respectat , de ce nu respecta juramantul fata de tara si popor. Cu cei-om fi gresit noi , cei multi , acestor oameni? Chiar atat de ingrozitoare sa le fie dragostea de putere si bani , sa nu mai aibe masura? Dar actul de la 11 Iunie 1947 se poate repeta oricand , se stie, la ordinul celor 4 mari puteri: Anglia,SUA,Franta si Germania si atunci vor ramane din nou saraci lipiti pamantului atat ei cat si copii lor

Un presedinte nu frecventeaza carciumile de cartier
Viciatul
Acest zis presdinte doreste sa fie popular si merge cu asa zisa familie la diverse carciumi ordinare ca sa fie vazut ca este in viata , sanatos si "puternic" .Mesajele pe care le ar dori sa le transmita prin prezenta sa prin diverse locuri sunt insa contrazise de comportarea sa.IN primul rand este cumplit de mahalagiu, nu are discurs, rade ca prostul in targ, se inhaiteaza cu oameni dubiosi precum acel Branza , il tine pe BOc care are nerusinarea sa-i puna in practica ideile si care se comporta ca si cand nu ar exista niciodata o eventuala judecata a PD-L care a dus tara de rapa. Ma gandesc la Stolojan , coleg de facultate , un economist de marca , idem Vacaroiu, cum pot acestia sa accepte distrugerea Romaniei ca tara.Astia nu or fi romani? TOti cei aflati la conducerea tarii sau pe la diverse partide , indiferent de nume din 22 dec. 1989 pana in prezent sunt fosti angajati sau copii ai fostilor angajati ai securitatii interne , externe . Acestia au depus un juramant de credinta fata de tara si conducator.Daca fata de conducator , juramantul nu prea poate fi respectat , de ce nu respecta juramantul fata de tara si popor. Cu cei-om fi gresit noi , cei multi , acestor oameni? Chiar atat de ingrozitoare sa le fie dragostea de putere si bani , sa nu mai aibe masura? Dar actul de la 11 Iunie 1947 se poate repeta oricand , se stie, la ordinul celor 4 mari puteri: Anglia,SUA,Franta si Germania si atunci vor ramane din nou saraci lipiti pamantului atat ei cat si copii lor

completare
Viciatul
Un articol corect si la obiect , bravo stimata D-na Dragotescu. Cei ce scriu conttra sau va jignesc cu nerusinare sunt slugile basesciene de la Cotroceni care nu au alta treaba mai importanta decat sa urmareasca presa si sa aduca elogii celui mai cainos , mai prost si mai degenerat presedinte pe care l-a avut Romania in toata istoria ei.Caci pe vremuri , un asemenea om era linsat de boierime dar ciocoimea noua a Romaniei , nu vede mai departe de interesele sale meschine

Parerea mea
George
Doamna Dragotescu, pina acum va stimam ca ziarista fara sa stiu ca sunteti si specializata in medicina. Daca cumva nu sunteti medic, ati pierdut toata stima mea

Parerea mea
George
Doamna Dragotescu, pina acum va stimam ca ziarista fara sa stiu ca sunteti si specializata in medicina. Daca cumva nu sunteti medic, ati pierdut toata stima mea

Pentru d-l C.Motroasa(si pt.Carmen)
Vlad
Q.E.D.:cititi postarile de la editorialul Corinei Dargaotescu si veti intelege ,sper,la ce ma refeream cand spuneam ca ma tem ca lilmita dintre subiectivism si talibanism e tot mai subtire!

pentru toti cei care posteaza pe forum
Multumesc mult pentru ca imi cititi materialele, dar va rog sa nu mai postati comentarii in care spuneti ca doriti moartea cuiva, indiferent ca este vorba de mine, de presedinte sau de altcineva care va enerveaza. Toata lumea are dreptul la viata.

Parerea mea
scurtu
Fara dovezi si martori este usor sa acuzi. Totul pare sa fie inca un joc politic.

Parerea mea
d. menta
Corina, iti doresc multa sanatate, esti o femeie frumoasa, nu te lasa!!!

Parerea mea
Matache M.
Vad ca nici o secunda nu va puneti problema ca dl. Chitic s-ar putea sa minta si ca varianta pe care dumnealui o prezinta este inventata. Cred ca asa ar fi corect din partea unei jurnaliste cu experienta ca dumneavoastra. Nu spun ca Basescu nu ar fi impulsiv, sau ca nu ar avea tare comportamentale, insa modul in care trageti concluzii din informatii partiale prezentate de catre o singura parte fara nici un fel de dovezi, imi arata ca ati coborat tare jos. Pacat... candva va stimam. Obiectivismul este o calitate absolut necesara unui jurnalist profesionist...

Parerea mea
crista
mi-a placut chestia cu sinistratii-era MARCAT de drama acelor oameni (!)...si cind esti marcat,te repezi,nu-i asa ,in gitul lor !slava domnului ca tragedia de la giulesti a tratat-o ca pe un ,,incident,,ca ,cine stie bietii parinti mai aveau parte si de,,compasiunea,,prezidentiala....adevarul este ca singura cauza a violentelor verbale si chiar fizice ale prezidentiabilului este mentalitatea si apucaturile golanului de cartier,a mardeiasului...sunt sigura ca in spatiu privat ,bataile si jignirile au fost la ordinea zilei...de fapt,ele au devenit cotidiene ca sa zic asa si in activitatea politica a impricinatului....daca observati oamenii au fost mult mai socati de iesirea lui ilie nastase-iti sparg fata!-decit de alte asemenea ale lui basescu....pentru ca la basescu a devenit ceva obisnuit !ca aceasta aplecare nativa spre violenta completata si de educatia deficitara este exacerbata de consumul de alcool,asta este o alta fateta care agraveaza ,,simtomatologia,,...partea proasta e alta-oare cei cate l-au votat au fost treji ?

si urarea mea
crista
va doresc din suflet sanatate !...si lui carmen,si altora asemenea ei !

Top articole
Pe aceeasi tema:
Vezi toate articolele