Antreprenor 2.0
Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeste in Oameni!”
Corupţia se învaţă în şcoală
Trimite articolul prin:
Marime text       Tipareste

Keywords:

scoli, romanesc, invatamant, coruptie, bani,

Din aceeasi categorie:

Pe aceeasi tema:

Corupţia se învaţă în şcoală

EDITORIALE

Mihnea Măruţă (2011-05-30 11:58:49)
1934 vizualizari

Una dintre iluziile cu care ne îmbătăm când vine vorba despre viitorul României este că schimbarea de generaţii ar primeni mentalităţile şi, implicit, societatea. Da, călătoriile în străinătate şi contactul cu lumea mult mai civilizată sunt stimulative, ridică ştacheta propriilor aşteptări şi exercită presiune asupra statului, însă, în paralel, în relaţia cu şcoala, perpetuăm viciile “înaintaşilor”. Or, comportamentul social acolo se deprinde, oricât de solidă ar fi educaţia de-acasă.

Învăţământul nostru este mâncat pe dinăuntru, din cauza lipsei de finanţare şi a salariilor de mizerie, de o boală şi mai gravă, care va continua să ne afecteze multă vreme de-aici înainte. Dacă, în ceea ce priveşte veniturile profesorilor, putem spera că, pe termen mediu, vor ajunge la niveluri mai apropiate de importanţa muncii lor, acestui virus e aproape imposibil să i se găsească leac, deoarece s-a răspândit şi, pe deasupra, e introdus permanent în sistem, cu fiecare promoţie de „boboci”.
 
Să-l numim inconştienţa părinţilor. Sau, dacă lărgim definiţia, coruperea inconştientă a copiilor, de către propriii părinţi, prin coruperea profesorilor. Pentru că noi, părinţii, suntem de vină, noi suntem purtătorii şi cei care transmit „virusul”. Noi suntem aceia care, pentru că nu judecăm până la capăt consecinţele propriilor decizii, fixăm banii şi obiectele drept repere în formarea copiilor noştri. Îi pervertim exact la vârstele când ar trebui să se inspire nu din aparenţe şi „ungerea mecanismelor”, ci din gesturi dezinteresate, visuri şi curăţie. Noi îi corupem.
 
Să dau şi câteva exemple, mai ales pentru aceia dintre dumneavoastră care nu aveţi copii de vârstă şcolară. (Cei care au ştiu despre ce vorbesc, mai ales dacă locuiesc într-un oraş mare).
 
Presiunea „mobilului”. Englezii au un verb care se potriveşte foarte bine acestui fenomen: „to show off”, a te purta sau a etala ceva în mod ostentativ; pe româneşte, a te da mare cu ceea ce ai sau cu aspectul exterior. Ce e în mintea unor părinţi care îi fac cadou copilului lor, în clasa a II-a sau a III-a, un telefon „ultimul răcnet”? Dacă aveţi cunoştinţe în această zonă sau măcar copii la bloc, întrebaţi-i câţi dintre colegii lor au iPhone 4G, HTC Desire sau Samsung Galaxy? Cum creşte un copil care, la 9-10 ani, primeşte de-a gata cel mai performant „mobil”, cum îi priveşte pe colegii care „n-au touchscreen” sau pe învăţătoarea silită să rămână la vechiul ei aparat „cu şină” sau „cu clapetă”?
 
Presiunea „firmei”. Cu cât îmbătrânim, devenim mai conservatori, ştiţi. În exemplul următor însă, îmi place să cred că argumentul nu se datorează vârstei sau „nostalgiei” mele. Şi anume: odată cu intrarea în ciclul gimnazial şi cu renunţarea la (eventuala) uniformă, apare o diferenţiere şi mai periculoasă, care poate fi rezumată printr-o întrebare deja „clasică”: „Cum, tu nu te îmbraci cu haine de firmă?”. Dispreţul hrănit cu „ţoale” creează false ierarhii între copii, încă din preadolescenţă. Asta ca să nu mai amintesc cum trebuie că se simte o profesoară, femeie în toată firea, când eleve aflate în faza acneică vin la oră afişând toalete care valorează mult mai mult decât salariul ei.
 
Presiunea „atenţiei”. Care credeţi că poate fi limita superioară a unui cadou făcut de părinţi unei învăţătoare sau profesoare, în România? Nu vă perpelesc: o maşină. S-a întâmplat în Bucureşti. Nu era un autoturism grozav, „doar” un Matiz, dar începutul a fost făcut. Ce bijuterii, ce iPad sau parfumuri scumpe? La revedere, banalităţi. Pe când un apartament?

Mai departe: care credeţi că poate fi maximum de grandomanie şi prost gust în învăţământul preuniversitar? Să nu-mi spuneţi „excursii de shopping, cu clasa, la Milano sau la Viena”, pentru că va trebui să vă informez că aţi rămas în urmă. Aceste excursii au deja ani vechime în licee din Bucureşti şi Cluj (de astea ştiu eu). Ultima „senzaţie” - cu menţiunea că s-ar putea să fiu desuet - este zi de naştere organizată la Disneyland Paris, pentru care părinţii noului „domn Goe” le plătesc deplasarea, cazarea, tot, şi colegilor săi. Cum, să petreacă numai ei, în familie...?
 
Revin: noi, părinţii, suntem de vină. Corupţia nu este doar mituirea unui funcţionar public, ca să te favorizeze. Înainte de a fi asta, coruperea e vânzarea unor bucăţi, mai mici sau mai mari, din sufletul unui copil. Un copil care vede cum dascălii lui – vor, nu vor – îşi modifică atitudinea în funcţie de „atenţiile” unuia sau altuia va creşte fie frustrat, fie cu un profund dezgust şi cu o dorinţă inerentă de „răzbunare”. Un copil care nu-şi permite „imagine” pe măsura colegilor, chiar dacă e mai bun decât ei (sau mai ales dacă e mai bun), va creşte confuz, pentru că sistemul său de valori se ciocneşte de realitate. Un copil care ajunge să se obişnuiască, încă din şcoală, cu ideea că banii spală inclusiv prostia şi delăsarea va fi, la rândul lui, un părinte care va plăti pentru ca odrasla să nu-i fie, vezi Doamne, defavorizată. Prevenirea corupţiei prin corupţie, cerc vicios, inutilă schimbare de generaţii.

Da o nota articolului:

Nota 4.96 din 25 voturi

1500 caractere ramase.
Comentarii: (3)

Lasa-ne!
Dl Goe 2011
otal inexact! Prostii !A devenit o moda in presa de astazi in a generaliza niste situatii de exceptie. Modelul de parinti, elevi si profesori pe care-l prezinta nea Maruta nu este reprezentativ. Maestre, lasa putin lecturile grele din care ti-ai gasit modelele (Cancan, etc.) si coboara in lumea reala. Daca ti-a mai ramas un dram de simt, vei aflea lucruri noi. Lumea reala este alta... Incearca!

Pentru Dl Goe 2011
Mihnea Măruţă
Am trei copii şcolari. Am coborât suficient "în lumea reală"? :) Vă doresc succes!

O altă explicaţie
Adrian
Am doi copii, un băieţel care este la o grădiniţă de stat şi o fetiţă pe care am avut-o 4 luni la o grădiniţă particulară (nu avea vârsta necesară pentru gradiniţa de stat). La grădiniţă particulară nu am făcut niciun cadou, plăteam taxa şi atât, la grădiniţa de stat am dat bani îngrijitoarelor (nu m-a obligat nimeni) pentru că aveau un salariu de 450 de lei şi începeau să plece (erau femei cu experienţă care ştiau ce înseamnă lucrul într-o grădiniţă). E asta corupţie? Eu nu cred şi aş face încă o dată acelaşi lucru. Educatoarele nu au vrut să primească bani (le-am explicat că nu sunt adeptul cadourilor dar că vreau să ajut cumva pentru că le-au redus salariile). Am găsit o altă modalitate şi le-am oferit ceva. Revenind la telefoanele mobile, copiii mei se joacă cu un iPod şi au învăţat foarte uşor cum să-l folosească (nu exagerează, cam 20 de min pe săptămână în cel mai rău caz pentru că nu sunt atraşi de jocuri pe calculator său echivalentul lor pe iPod) dar atunci când o să fie cazul de telefon nu pot să le mai iau unul care să le ofere acces la lucruri pe care deja le ştiu numai să nu "deranjez"? D-acord, sunt variante mult mai ieftine decât iPhone 4 dar chiar şi aşa nu mi se pare o idee să ne întoarcem la Nokia 5110 sau mai ştiu eu ce de frică să nu părem snobi. Nu prea mai am caractere disponibile dar mi se pare că articolul este uşor exagerat dar sunt de acord că un părinte iresponsabil poate să transmită un mesaj greşit copiilor.

Top articole
Pe aceeasi tema:
Vezi toate articolele