POLITIC
Quintus dixit: 25-27 de membri BPC, sub 10 vicepreşedinţi
(2010-02-08 09:33:46)
193 vizualizari
"Nu am apucat să discut cu liderii PNL înainte de BPC. Mâine (luni - n.r.) discutăm problemele noastre legate de organizarea Congresului, iar în legătură cu Statutul o să le fac un referat, ce am făcut până acum şi ce avem de gând să facem. Sunt idei care circulă şi care provin din nişte intenţii din teritoriu sau de la centru (desfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, alegerea conducerii pe moţiuni - n.r.). Am să încerc să stau de vorbă fie direct cu preşedintele, fie chiar în cadrul Biroului, să aud şi părerile lor. Dacă cerem părerea Biroului teriorial din Maramureş, trebuie să ştim şi părerea BPC, fără să însemne că ei influenţează mai mult decizia", a explicat Quintus.
În privinţa propunerii lui Călin Popescu Tăriceanu de reducere a numărului de membri ai BPC, preşedintele Comisiei PNL de Statut s-a declarat în favoarea acestei modificări, propunând un număr de 25-27 membri, dar şi micşorarea numărului de vicepreşedinţi.
"Asta e şi ideea mea, să reducem la 25-27 de membri cel mult. Suntem vreo 36 de membri, trebuia să fim mimim 17, ca să fie cvorum de şedinţă", a spus seniorul liberal.
"Sunt prea mulţi vicepreşedinţi, voi propune un număr mic, sub 10. Trebuie să facem un organism, dacă avem Biroul Politic, CNEx, unde sunt 70 de oameni, avem DP cu 140-150, măcar Biroul să se poată întruni uşor", a explicat liberalul.
Mircea Ionescu Quintus a precizat că modificările Statutului în vederea alegerii noii conduceri şi desfiinţarea sau înfiinţarea de funcţii, dar şi reducerea numărului de vicepreşedinţi nu vor fi aplicate la nivel teritorial.
"Nu mai schimbăm în teritoriu nimic. Propunerea mea este să nu lucrăm decât la organismele centrale, sunt prevederi care nu privesc modul de alegere în teritoriu. Trebuie să tranşăm ideile privind desfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, dar şi modul de alegere a noii conduceri. Aşa cum am mai spus, eu aş putea accepta cel mult o variantă mixtă - listă plus alegeri nominale. Nu renunţ însă la principiile mele: respectarea dreptului fiecăruia de a candida şi principiul necumulării funcţiilor", a apreciat preşedintele de onoare al PNL.
El a subliniat că "BPC nu va da un vot asupra raportului Comisiei", explicând că, de data aceasta, liberalii au plecat de la alte idei, "de jos în sus", comisia fiiind infiinţată de Delegaţia Permanentă, nu de BPC, iar propunerile Comisiei vor urma să fie dezbătute şi să fie luate hotărâri în DP.
Întrebat dacă agreează ideea ca liberalii care candidează la şefia PNL să aibă sprijinul unui număr de filiale, Quintus a menţionat că nu este de acord cu această modificare.
"Asta nu scrie în Statut şi nici nu putem să băgăm, atât timp cât în Statut scrie că fiecare membru al PNL are drept să voteze şi să fie ales în orice funcţie. Prevederea aceasta eu nu accept să o schimb", a conchis Mircea Ionescu Quintus.
Potrivit unor surse liberale, secretarul general al PNL, Radu Stroe, ar fi încercat să convingă Comisia pentru Statut să trimită BPC spre validare propunerile de modificare a Statutului, dar Quintus a refuzat această propunere.
"Radu Stroe a venit miercuri la Comisie sugerând că propunerile de modificare a Statutului trimise de filiale vor fi avizate de BPC. Quintus i-a replicat că această Comisie de Statut nu e o comisie a BPC, ci a DP", au precizat sursele citate.
"Nu suntem obligaţi să trimitem propunerile spre validare BPC-ului. Voi, dacă aveţi o părere, o transmiteţi Comisiei noastre, ca orice alt organism al PNL", i-ar fi spus Quintus lui Stroe.
Conform aceloraşi surse, majoritatea Birourilor Teritoriale ale PNL au discutat despre modificările statutate, propunerile vizând în principiu desfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, alegerea conducerii şi a Biroului pe liste sau individual, dar şi introducerea unei prevederi referitoare la plata cotizaţiei, portivit căreia celor care nu plătesc cotizaţia li se va suspenda dreptul de vot.
Pe de altă parte, sursele din PNL au afirmat că ideea modificării modului în care va fi aleasă noua conducere a PNL la Congresul extraodinar depinde în mare măsură de opinia preşedintelui Crin Antonescu, iar acesta a evitat până acum să dea un răspuns tranşant asupra acestei idei.
Sursele citate au susţinut că Antonescu ar fi apelat la lideri precum Relu Fenechiu pentru a-şi face publice opiniile în legătură cu modificările statutare pe care le doreşte sau pe care ar fi presat de lideri din teritoriu să le adopte.
În plus, sursele citate au declarat că există deja discuţii cu privire la constituirea echipei lui Crin Antonescu, din care să facă parte, pe lângă apropiaţii acestuia - Norica Nicolai, Ludovic Orban, Varujan Vosganian, Dan Radu Ruşanu - şi oameni care să vină din fosta echipă a lui Călin Popescu Tăriceanu - Mihai Voicu şi Dan Motreanu.
În echipa lui Antonescu s-ar putea regăsi şi Daniel Chiţoiu, care este finul lui Ruşanu, fostul ministru al Muncii Mariana Câmpeanu sau deputatul Paul Victor Dobre, dar şi oameni care nu au mai făcut parte din structurile de conducere ale PNL, personalităţi dorite de Antonescu, precum Andrei Marga, Zoe Petre sau Mircea Diaconu.
Pe de altă parte, sursele citate au precizat că se vehiculează şi varianta ca prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, să candideze pentru şefia PNL la Congresul din martie, supărat fiind de faptul că se doreşte desfiinţarea funcţiei care îi aducea al doilea loc în conducerea partidului.
O altă variantă care se vehiculează vizează neimplicarea lui Călin Popescu Tăriceanu în competiţia electorală pentru fotoliul de preşedinte al PNL, liberalul nedorind să candideze împotriva lui Antonescu, propunând o moţiune prin care să garanteze intrarea la guvernare a PNL alături de PDL, susţin aceleaşi surse.
De asemenea, sursele citate au precizat că, în cazul unor alegeri în formula de moţiuni, Crin Antonescu va propune o platformă pe baza căreia ar garanta liberalilor rintrarea PNL la guvernare într-o alianţă cu PSD.
Comisia de Statut are la dispoziţie două săptămâni pentru a discuta propunerile venite din teritoriu cu privire la modificarea Statutului, propunerile urmând să fie validate de DP într-o şedinţă care să aibă loc înaintea Congresului extraordinar care se va desfăşura în perioada 5-7 martie. (Mediafax)
Top articole
-
Socru mic la PSD
Corina Drăgotescu | 2320 vizualizari
-
În aşteptarea lui Klaus Iohannis
Viorela Grecu | 2209 vizualizari
-
Remanierea, în curând. Sulfina şi Anastase l-ar vrea plecat pe Boc
Viorela Grecu | 2104 vizualizari
-
EXCLUSIV Nume de noi miniştri au început să circule în PDL
Mihai Ştefan, Florin Ciocotişan | 1742 vizualizari
Pe aceeasi tema:
- Delegaţii n-ar vota Statutul, dar se tem de reacţia lui Antonescu
Prima zi a Congresului PNL a început într-o atmosferă generală de dezinteres....
- Congresul PNL începe vineri. Antonescu sigur de victorie
Congresul extraordinar al PNL este programat să înceapă vineri, la ora 12. Miza...
- Puteri mai mari în PNL pentru viitorul preşedinte. Vezi noul Statut
Noul Statul al PNL care urmează să fie votat la Congresului Extraordinar de vineri îi...
- Antonescu: L-am încurajat pe Orban să candideze la şefia PNL
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că l-a încurajat pe...
- Oamenii lui Tăriceanu vor să rămână la putere
Negocierile dintre cele doua tabere peneliste continuă şi... Vezi toate articolele

Corina Drăgotescu
Florin Ciocotişan
Viorela Grecu
Costin Motroaşă
Florentina Gionea