Atunci am rămas 7 oameni care am ţinut ziarul în viaţă. Acum am rămas vreo 70, din care erau aseară, la discuţia de la miezul nopţii cu Sebi Ghiţă, doar vreo 20. Partea bună este că în ambele cazuri, imediat după ruptură, au început să sune telefoanele cu oameni care doresc să intre în noua structură media.
 
Ora 18. Pregăteam emisiunea cu Cătălin Striblea şi echipa Raluca Damian, Vera Secrieru, Iulian Leca. În birou, două monitoare mergeau, unul pe Realitatea, altul pe Antena. În studioul jurnalului, Dana Războiu. La un moment dat, emisia se opreşte, iar noi ne ridicăm capul, ştiind că s-a întâmplat ruptura. Se ştia că va fi duminică sau luni dimineaţa. “Ăsta e momentul?”, ne-am întrebat şi am ieşit în hala mare să vedem dacă nu cumva e de vină monitorul nostru.

Toată lumea s-a adunat în faţa monitoarelor din redacţie şi ne uitam cu toţii cum emisia a fost reluată de la Willbrook. “Au intrat peste noi”, a zis Chelemen. “Ce facem?”, a întrebat altcineva. “Continuăm emisia”, a fost răspunsul clar. Încet, încet, ne-am strâns cu toţii în faţa regiei de emisie. În regie, agitaţia era destul de mare. Pe unele monitoare eram noi, pe altele ei. Am avut ideea să sunăm în ţară. Mi-am sunat o mătuşă şi am întrebat-o ce vede ea la TV. Ne vedea pe noi, pe Dana care rămăsese în studio şi transmitea jurnalul. Nu ştia ce se întâmplă. Cerea betele şi i s-a spus doar atât că sunt problem tehnice. Între timp, materialele pregătite de noi erau deja la ceilalţi, care le luaseră din server. Raluca a sunat la Timişoara şi Constanţa, apoi eu la Cluj, Cătălin la Vaslui, şi câţiva colegi la Braşov şi Iaşi, parcă.

Unii cablişti transmiteau Realitatea, alţii RTV. Ambele însă erau cu sigla Realitatea.