NEWS

Proiectul oficializării limbii maghiare în secuime a fost făcut public

Florin Ciocotişan (2010-02-09 11:31:21)
248 vizualizari

Un proiect privind oficializarea limbii maghiare în aşa-zisul Ţinut Secuiesc a fost făcut public de către Comisia Permanentă a Adunării Aleşilor Locali din ţinut. Prin acest document se cere ca limba maghiară să fie a doua limbă oficială în Ţinutul Secuiesc şi ca anumite funcţii publice să fie ocupate doar de persoane care cunosc ambele limbi, maghiară şi română.

Proiectul de hotărâre privind statutul limbii maghiare în Ţinutul Secuiesc a fost publicat, luni, pe site-ul Comisiei Permanente Interimare a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, pentru a putea fi consultat de cei interesaţi, potrivit Mediafax.
 
Proiectul are patru puncte, dintre care primul prevede că "limba maghiară este limbă oficială în Ţinutul Secuiesc, având un statut identic cu limba oficială a statului".
 
Punctul al doilea menţionează că orice cetăţean cu domiciliul în secuime are dreptul să folosească liber şi în aceleaşi condiţii ambele limbi, atât în scris, cât şi oral.
 
La punctul al treilea se arată că autorităţile publice din regiune vor asigura folosirea oficială a ambelor limbi, adoptând actele normative şi creând condiţiile care asigură deplina egalitate a celor două limbi.

În fine, punctul patru solicită ca anumite funcţii publice din regiune să fie ocupate numai de persoane care cunosc ambele limbi, iar lista cu aceste funcţii să fie stabilită de Comisa Permanentă a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc, împreună cu specialiştii autorităţilor publice.
 
O nouă adunare a Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc va avea loc în 12 martie, la Sfântu Gheorghe, iar organizatorii propun ca ordinea de zi să cuprindă şi un proiect de hotărâre privind declararea limbii maghiare ca limbă oficială în Ţinutul Secuiesc.
 
Da o nota articolului:

1500 caractere ramase.
Comentarii: (0)

Top articole
Pe aceeasi tema:
Vezi toate articolele