- Da, eu cred însă că trebuie făcut ceva foarte repede. Acest ceva nu înseamnă vorbe despre reformă, ci o restructurare profundă a stării în care se află astăzi societatea. O ţară nu poate supravieţui cu un om din 13 locuitori plătit de la buget. În 1990 avea 1 din 40 plătit de la buget. Există ţări în care este 1 din 70 sau din 100.

- Una e a spune, şi alta e să înţelegi exact ce e de făcut. Eu văd, din păcate, un guvern condus de Traian Băsescu, care nu face nimic, decât zgomot, în sensul ăsta. A trimite acasă 10 zile, într-o toamnă, toţi bugetarii, este o glumă, nu e restructurare. E o măsură disperată, având în vedere efectele electorale pe care le-ar avea restructurarea. Când ţi-e gândul mereu la imagine, nu la efectele pe care trebuie să le aibă măsurile luate, atunci ajungi la astfel de glume proaste.

 - Credeţi, deci, că va candida Traian Băsescu?

- Eu cred că-şi face un deserviciu candidând. Dacă ar sta deoparte un mandat, probabil că ar avea şansa de a rămâne în politică. Altfel, va sfârşi rău.
 

- Nu numai în afara politicii, dar şi hulit de toată societatea românească, în foarte multe lucruri pe drept, pentru că este creatorul haosului din ţara asta. O va sfârşi rău, fie acum, fie peste 5 ani. Oamenii s-au săturat de scandal, de mahalagisme, de toată atmosfera asta încărcată de false tensiuni.
 

- Ar fi la fel, pentru că fiecare dintre noi ne reprezentăm pe noi înşine în spaţiul public. Nu avem cum să ne schimbăm.

 

 

- Este vorba de o schimbare mult mai profundă, de modul de selectare a clasei politice, de schimbarea relaţiei dintre societatea civilă şi mediul politic, de crearea unei normalităţi a comunicării. Societăţile cele mai avansate în lume sunt cele unde există  o perfectă simbioză între mediul de afaceri, universitar şi politic. La noi, această comunicare nu există. Clasa politică este autistă. Judecă numai în funcţie de câştigurile de imagine. Judecă numai în voturi, nu judecă în efecte.
 

- Se poate produce o schimbare a preşedintelui care să aibă drept efect şi o schimbare profundă, în toate aceste privinţe.
 

- Istoria e făcută de oameni. Mă uitam siderat la TV cum se vorbeşte de atacarea instituţiilor statului. Formularea e comunistă. E imposibil să ataci o instituţie a statului. Te războieşti cu oamenii, sau încerci să comunici cu oamenii. Oamenii au făcut istoria, nu instituţiile. Auzeam ieri, pe un distins consilier al preşedintelui: Ataci armata. Vorbea de corupţia în comerţul cu armamanet. Cum adică? Vorbim despre faptele unor oameni. Faptul că oamenii provin dintr-o instituţie, de altfel foarte respectată, a statului, nu are nicio importanţă. Oamenii sunt putrezi, nu organismul. Sau, altă exprimare: Armata a făcut statul modern român. Să fim serioşi, statul modern român l-a făcut Brătianu, l-au făcut nişte oameni care au avut viziune, fiecare a avut rolul lui, de la Regele Carol, până la Antonescu.
 

- Clasa politică românească, oamenii sunt rămaşi în urmă. Sunt autişti, au pierdut legătura cu românii. Oamenii din ţara asta au cu totul alt nivel intelectual decât politicienii care se luptă pentru ciolan. În ceea ce priveşte politica, parcă ne-am întors în timp, iar pe de altă parte, ţara asta se conectează la evoluţia lumii globale.

 

 

- Asta ar depinde de structura Parlamentului. Câtă vreme nu poţi conta pe nişte oameni care gândesc la fel şi care pot conduce, evident că n-aş face-o. Nu aş face-o decât dacă ar exista aceste condiţii preliminare, o majoritate parlamentară care să gândească într-un sens reformator, dincolo de etichete politice, dispusă să-şi asume responsabilitatea politică a modernizarii reale.

- Sau cu PDL, aici nu e vorba de etichete politice, pentru că partidele şi-au pierdut demult identitatea ideologică. Toate.

- Ce altă condiţie, în afară de majoritate?

- Nu e o conditie, e o realitate politică, pentru ca să poţi face ceva. Eu cred că românii sunt aşa de sătui, încât ar accepta o astfel de schimbare, mai ales că ea nu presupune sacrificii. Mereu asociem reforma cu sacrificiile. E o mare greşeală. O reformă în ziua de azi nu presupune neapărat sacrificii, ci acceptarea conştientă a unor schimbări. De exemplu, se spune că să treci de la 1 la 13, la 1 la 70  birocraţi raportaţi la numărul de locuitori, ar rămâne nişte oameni fără slujbe. Nu-i adevărat. O dată cu libertatea economică deplină, se creează job-uri în sectorul privat. Mi se va spune că există oameni de 40-50 de ani care cu greu s-ar putea adapta unei alte situaţii. Iarăşi nu este adevărat, pentru că totul este cum îi înarmezi să facă faţă unei situaţii. Nu te costă absolut nimc ca din creşterea economică pe care o declanşezi datorită acestei restructurări să le garantezi acestor oameni câţiva ani de salariu, care să le permită să se integreze în economia privată.
 

- S-a mai întâmplat asta acum zece ani, când au început disponibilizările în minerit şi s-au inventat salariile compensatorii.

- Atâta vreme cât lucrurile s-au desfăşurat coerent, treaba a mers bine. S-au transformat în zone defavorizate zonele respective, în momentul în care politicile n-au mai ţinut seamă de reechilibrarea socială a zonei, în momentul în care investiţiile în infrastructură n-au mai creat job-urile necesare acelor oameni. Este evident că în ţara asta se pot construi nu numai 30 de km de autostradă, ci mult mai mulţi…

- Lăsaţi, că nici Tăriceanu n-a facut mai mult de 4…

- Nu-mi mai aduceţi argumentul ăsta. Eu n-am spus că există vreun partid deasupra celorlalte…

- Deci nici PNL-ul

- Nu, n-a făcut mai bine decât celalalte, pentru că s-a înnămolit în acelaşi sistem birocratic pe care noi înşine l-am creat. Legile stufoase sunt rezultatul faptului că orice organism, odată creat, îşi găseşte singur funcţiunea. Îmi povestea cineva aseară, cum ca să-şi plătească un impozit a trebuit să-şi ia o chitanţă de 7 lei de la nu ştiu ce ghişeu, pentru care chitanţă au trebuit să semneze patru persoane. E o demenţă.

 

 

- Un guvern de tehnocraţi ar fi un guvern mai bun?

- Nu, e vorba de oameni care ştiu business şi oameni care au anumite convingeri filozofice, pe de alta. Nu se poate face business doar înmulţind cifre. Nu de aritmetică e nevoie, ci de o anumită filozofie. Hai să luăm un exemplu aflat pe toate televizoarele: celebra grilă unică de salarizare. De la 1 la 15. De ce 1 la 15, şi nu 1 la 17? De ce? Am supt din deget acest 15? Nu mă poate nimeni convinge că măsura competenţei oamenilor nu se poate afla decât într-o grilă de la 1 la 15. În momentul în care pe unul îl plăteşti a zecea parte din câţi bani îţi aduce, înseamnă că ai făcut profit. Nu are importanţă cu cât îl plăteşti, ci să fii convins că-şi face treaba. În plus, Guvernul nu ar trebui să aibă 26 de ministere, ci 7 sau 12, în funcţie de cum rezultă dintr-o organigramă logică. Vă intreb eu acum, de ce-i nevoie de ministrul tineretului, de ministrul turismului, economiei sau agriculturii? Ministerele astea sunt absolut inutile şi mobilate cu zeci de mii de oameni care nu fac altceva decât statistici lipsite de orice fel de însemnătate. De exemplu Ministerul Agriculturii habar nu are cât grâu se produce ăn România, în timp ce americanii, din satelit, ştiu mai bine care este producţia în România.

- Revenind la alegerile din toamna asta, credeţi că există vreun candidat capabil să genereze schimbări în sensul pe care îl doriţi dumneavoastră?

- Da, o să spuneţi că vorbesc pro-domo: Crin Antonescu. Spun pentru că ştiu că el are o filozofie polittică ce-i permite să facă astfel de reformă. Faptul că oamenii înţeleg sau nu, e o chestiune de imagine. Poate că marketingul politic al liberalilor, astăzi, nu este cel mai bun cu putinţă.
 

- Ce părere aveţi de Sorin Oprescu? Devine tot mai decis să candideze.

- Poate că Sorin Oprescu are o şansă, dacă joacă rolul independentului. Dacă m-ar întreba pe mine, i-as spune să facă mai întâi autostrada suspendată şi după aceea să candideze la Preşedinţie.

- V-aţi gândit să candidaţi la Preşedinţie?

- Nu. Nu mă interesează. Nu aş fi în stare să stau într-o colivie. N-am calităţi de reprezentare.

- Deci nu aţi refuza un post de prim-ministru, dar nu vreţi să fiţi Preşedinte.

- N-am spus că mi-aş pune, vreodată, problema să ajung prim-ministru. Făceam un exerciţiu pur teoretic.

- Cu care dintre cele două partide ar fi mai bine să meargă PNL: cu PDL sau PSD?

- N-am niciun fel de părere. Cred că în toate partidele sunt oameni de bună credinţă. Nu cred că atâta vreme cât este aflat sub pulpana preşedintelui Băsescu, cu PDL se poate colabora. Eu sper ca PDL să-şi găseasca forţa de a se desprinde de Băsescu.
 

- Dacă aţi fi tânăr, aţi rămâne în România?

- Da. Sunt absolut convins că aici oportunităţile sunt mai mari decât în altă parte. Le spuneam, acum câteva zile, unor tineri pe care i-am trimis la studii în străinătate, că sunt cel puţin patru motive penrtu care trebuie să se întoarcă: (1) - oriunde te-ai duce, eşti un străin, indiferent de calităţile pe care le ai; nu faci parte din cultura şi reţeaua socială a culturii respective; (2) - într-o societate aşezată, posibilităţile de a-ţi depăşi condiţia sunt mult mai limitate; (3) - economiile avansate, în ciuda relativei comodităţi pe care parcă ar oferi-o, se află într-un moment de răscruce; centrul de greutate al planetei se modifică spre locuri precum România; (4) - dincolo de satisfacţiile materiale, există profitul secund al satisfacţiei de a fi realizat ceva.

- De ce să se întoarcă acasă, când aici e blocat în birocraţie? Am văzut că şi în derularea fondurilor europene ne punem singuri piedici.

- Avem mare grijă să nu fure vecinul. Să luăm o comparaţie cu ratingurile bancare. Ele se întind de la A la H. La A, pentru personae fizice, riscul de neplată e sub 0,1%. La H, ajunge la 15%. Presupunem acum că vin fondurile europene, care le-am lua rapid şi fără stavile birocratice şi s-ar fura 7%. Unde-i problema? Viaţa îi va elimina pe cei 7% care au furat. În schimb, am cheltui mai puţin cu birocraţii care acum se strofoacă să distribuie fondurile, n-am mai avea nevoie de DNA, şi cu cheltuieli mai mici s-ar aduce fonduri mai mari. Nu sunt cinic. Ştiu cum s-au întâmplat lucrurile în Spania, în Grecia, în Italia. Care-i problema? Cu toţii suntem conştienţi că există un risc comercial. Asta e natura umană. Încercăm să-l facem pe om mai bun decât e? Am încercat 50 de ani şi tot n-am reuşit. Dacă noi ne vedem ca nişte ticăloşi, şi alţii ne vor vedea ca pe nişte ticăloşi. Vine Madonna şi ne spune că-i persecutăm pe ţigani, când problema ţiganilor este a Europei, nu a României…

- Nu v-a plăcut povestea cu Madonna…

- Nu, nu mi-a plăcut de niciun fel.