Antreprenor 2.0
Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeste in Oameni!”

Cod portocaliu de ninsori și viscol până miercuri. A2 și alte 14 drumuri naționale, închise

NEWS

Florin Ciocotişan (2012-02-05 15:25:54)
294 vizualizari

Meteorologii au emis cod portocaliu de ninsori și viscol pentru Bucureşti şi 19 judeţe. Codul intră în vigoare de duminică, ora 18 până miercuri, ora 10. Viteza vântului va depăşi la rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri, în unele locuri.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia.

Codul portocaliu a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea şi Galaţi.

La această oră traficul este întrerupt pe Autostrada A2 și pe alte 14 drumuri naționale:  DN2(E85) Buzău – limită Vrancea,  DN 11A Oneşti (BC) - Adjud (VN) – Podu Turcului (BC), DN 1D Albesti-Paleologu (PH) – Urziceni (IL), DN 22 Râmnicu Sărat – Băile (BZ), DN 23A Milcovul – Ciorăşti (VN)(drum naţional secundar),  DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti (VN)(drum naţional secundar), DN 2C Costeşti (BZ) – Slobozia (IL), DN 2N Bogza – Dumbrăveni – Jitia (VN)(drum naţional secundar),  DN 2R Jitia – Vintileasca (VN)(drum naţional secundar – în prelungirea DN 2N), DN 2B Buzău – Brăila, DN2D Focşani – limită judeţ Covasna, DN23 Focşani – limită judeţ Brăila, DN2M Focşani – Odobeşti – Andreiaşu, DN2L Tişiţa – Satu Nou.


Da o nota articolului:

1500 caractere ramase.
Comentarii: (0)

Top articole
Pe aceeasi tema:
Vezi toate articolele