„Salut! Mă numesc Carmen. Sunt cea mai bună voce a unui sintetizator pentru limba română din lume. Scrie orice text folosind corect diacriticele şi apasă pe butonul Play.” Acest text te întâmpină pe site-ul ivona.com, unde se găseşte singurul soft de sintetizator vocal profesional în limba română. Vocea aţi auzit-o, poate, în matinalul de la Radio Guerrilla, pentru că lui Dobrovolschi şi Craioveanu le plăcea să se joace cu „roboţica” Zelda, personaj pe care îl puneau să spună ce nu puteau ei să spună.

Dar Carmen există, nu e doar o modulaţie digitală. Carmen Ivanov e jurnalist şi are 10 ani de experienţă în radio şi televiziune. Acum e director de ştiri la Radio CityFM şi trainer de dicţie profesională. A ţinut cursuri de dicţie la Şcoala de Televiziune, iar, mai nou, predă la Centrul pentru Jurnalism Independent. Are un blog (carmen.fanaticgamer.ro) şi un site, dictie.ro, pentru cei care vor să-şi îmbunătăţească pronunţia. În această calitate, de specialist în tehnica rostirii, am abordat-o. Iar ideea a venit de la filmul „The King's Speech”, proaspătul câştigător a patru premii Oscar...

 

*

 M.M.: Pentru noi, “The King's Speech” poate fi un film despre destin, despre complexe depăşite, despre istorie, despre bunătate... Pentru dumneavoastră, ca specialist în dicţie, cum e?

Carmen Ivanov: Filmul nu a fost neapărat o revelaţie pentru mine, ci doar o reverificare a tehnicilor de predare a dicţiei. L-am urmărit cu foarte mare interes, mai ales după ce o mulţime dintre foştii studenţi m-au apelat în diverse forme (în special pe Facebook), să îmi transmită că şi-au amintit de mine după ce l-au văzut. Acum, mai ales pentru că a luat premiul Oscar, „The King's Speech” a reuşit şi performanţa, poate neintenţionată, de a populariza dicţia. Am primit foarte multe solicitări pentru cursuri în perioada imediat următoare apariţiei filmului.

M.M.: În afară de mediul în care a crescut, ce influenţează dicţia unei persoane?

- Sunt foarte multe elemente. Unul dintre cele mai importante este dentiţia, pentru că o persoană care are dinţii strâmbi sau care nu îi mai are va avea grave dificultăţi de rostire. De asemenea, modul în care respirăm ne poate influenţa modul în care rostim; persoanele care respiră diafragmatic au un avantaj faţă de cele care nu o fac. Volumul vocii, timbrul, dar şi ritmul cu care rostim sunt alte elemente foarte importante pentru o dicţie corectă.

M.M.: Ce înseamnă respiraţie diafragmatică şi care e alternativa “rea”?

- Alternativa “rea” este aşa-numita respiraţie de piept. La respiraţia diafragmatică, diafragma plămânilor se contractă, iar muşchii intercostali împing înainte coastele. Presiunea e mult mai mare când respirăm diafragmatic. Coloana de aer iese cu mai multă putere şi îi permite vorbitorului să ducă până la capăt o frază mai lungă, fără să se oprească în mijlocul unei idei doar pentru că a rămas fără oxigen.

M.M.: Personajul din film, regele, are de rezolvat probleme psihice pentru a-şi învinge bâlbâiala. Se poate lucra la dicţie “sărind” peste acest tip de probleme?

- Da, atunci când problemele nu sunt atât de severe ca în cazul din film. În ceea ce mă priveşte, am lucrat şi la nivel psihologic cu multe persoane, deşi aş fi preferat să o facă un specialist. În principiu, exerciţiile de dicţie, odată învăţate, trebuie să fie repetate cu regularitate pentru a forma anumite reflexe. De exemplu, o persoană de 30 de ani care pronunţă în mod regulat “şcenă”, în loc de “scenă”, “aşcensor”, “faşcicul”, “fosforeşcent” sau “şceptru” va avea nevoie de foarte mult exerciţiu pentru a reuşi să rostească în mod corect aceste cuvinte fără să se gândească activ la pronunţia lor.

M.M.: Ce probleme de dicţie avea regele, dincolo de bâlbâială?

- Cred că cea mai mare problemă era blocajul său mental la ideea de discurs. Bâlbâiala venea tot de acolo.

*

M.M.: Trecând din film în România reală şi de la monarhie la republica noastră, putem încerca nişte “diagnostice” ale câtorva politicieni de vârf?

- N-aş vrea să vorbesc despre dificultăţile de vorbire ale politicienilor români decât la mine în cabinet, însă pot spune că foarte puţini sunt cu adevărat buni vorbitori. Mereu m-am întrebat de ce nu apelează la specialişti, în condiţiile în care ei apar mereu la televizor sau la radio şi percep, cu siguranţă, care le sunt problemele de rostire. Totuşi, un nume îmi vine in minte... Valeriu SSStoica :) .

M.M.: Care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le-aţi sesizat?

- Unii dintre ei nu au nicio idee despre ceea ce se numeşte limbaj paraverbal: intonaţie (un element al dicţiei), cuvinte accentuate greşit sau incomplete, nearticulate. Astea sunt cele mai frecvente.

M.M.: Bănuiesc că “breasla” celor care predau dicţie e mică. Despre ce politicieni ştiţi să apeleze sau să fi apelat la specialişti?

- În principiu, politicienii care apelează la specialişti cer maximă discreţie. E firesc să fie aşa. Nu cred că voi răspunde la această întrebare.

M.M.: Ok, atunci să trecem în televiziune. Cine ar fi modelele şi cine ar fi contraexemplele de prezentatori, în ceea ce priveşte dicţia?

- Andreea Esca este impecabilă. Spun asta chiar dacă multă lume nu o mai are la suflet aşa de mult ca la începuturile ProTV. Melania Medeleanu este un exemplu de urmat în ceea ce priveşte dicţia. Sunt mulţi prezentatori buni, cu o dicţie excelentă, însă există şi foarte mulţi care, din punctul meu de vedere, nu au ce căuta pe “sticlă”. Problema este şi la angajator, nu doar la ei. Chiar dacă reporterul sau prezentatorul nu reuşeşte să îşi rezolve problemele de dicţie, deşi în televiziunile mari există traineri care se ocupă de aceste aspecte (sau cel puţin ar trebui să o facă), angajatorul ar trebui să facă o selecţie mai riguroasă, în aşa fel încât să nu mai auzim, din două în două minute (cel puţin la televiziunile de ştiri), câte un bâlbâit sau rârâit pe post.

M.M.: La rigoare, ce greşeli sau defecte de vorbire ar fi inadmisibile pentru cineva care prezintă ştiri sau moderează o discuţie? Daţi-mi câteva exemple...

- Graseierea; eu nu aş angaja un prezentator cu o astfel de particularitate de vorbire. Apoi, vorbirea nazală. De asemenea, sâsâiţii nu ar avea ce să caute pe post şi, în general, persoanele peltice, cele care au o dificultate în a pronunţa diverse consoane.

M.M.: Aţi avut sau aveţi ca ucenic vreo tânără angajată în televiziune pe criteriul că arată bine şi care abia ulterior începe să ia lecţii de dicţie?

- Mai multe. Din nefericire. În general, foarte multe domnişoare extrem de frumoase vin cu două săptămâni înainte de vreun casting, pentru o “dicţie perfectă”. Dicţia presupune exerciţiu zilnic timp de luni de zile, pentru a ajunge la rezultate de “dat la televizor”.

M.M.: Spuneţi-mi povestea uneia dintre aceste domnişoare.

- Una dintre cele pe care nu le voi uita, o fată care încerca cu înverşunare să intre oriunde (la televiziuni mă refer), îmi spunea încontinuu că, dacă eu o fac să pronunţe corect, asta e tot ce contează. Pentru că ea e foarte frumoasă şi ”mama plăteşte oricum” cât trebuie ca să intre pe sticlă. Problema era că fata nu prea ştia limba română şi nu avea nici un vocabular foarte vast. Într-o sesiune, mi-a spus chiar că ea a citit o singură carte în viaţa ei, undeva prin clasa a 8-a. Cred că am spus suficient.

M.M.: Ce categorii profesionale predomină la cursul dumneavoastră de dicţie?

- Jurnalişti, oameni de pe stradă care vor să devină “jurnalişti” - prin asta, ei înţeleg prezentatori TV, dacă e posibil la Antena 1 sau ProTV -, precum şi foarte mulţi manageri şi oameni de vânzări. Au fost şi avocaţi şi, evident, doar câţiva politicieni. Cei mai mulţi sunt însă studenţii la jurnalism.

M.M.: Ce defecte de dicţie caracterizează provinciile istorice şi care sunt cel mai greu de remediat?

- Pe mine mă distrează cel mai mult diftongii. Fiecare zonă a ţării are o particularitate de rostire, sunt capitole întregi despre asta în cărţile de specialitate, însă cel mai greu, evident, mi se pare cel din zona din care vin eu. Adică din Banat. Acolo, lumea „bia cafia de diminiaţă, merge pe dialuri fără tiamă şi, vria, nu vria”, trebuie să exerseze extraordinar de mult pentru a corecta pronunţia diftongului “ea”.

M.M.: Să revenim un pic la politicieni. Care dintre ei stăpâneşte cel mai bine tehnica intonaţiei?

- Tăriceanu este un exemplu.

M.M.: Vreunul care e avantajat când vorbeşte la radio, dar suferă la discursuri în public sau în Parlament?

- În principiu, dacă tehnica discursului şi dicţia sunt bune, omul se va potrivi foarte bine atât la radio, cât şi la televizor. Spre exemplu, Traian Băsescu vorbeşte bine atâta timp cât rămâne calm.

M.M.: Există vreun politician român capabil să îţi facă “pielea de găină” prin intonaţie şi elocinţă?

- :)

*

 M.M.: Am înţeles :) . Mai departe: care e povestea Ivonei, personajul căruia i-aţi dat “voce” pe net?

 - E o poveste frumoasă, povestea Ivonei. A început prin 2006, cu un casting pentru “voci perfecte”. Pe care l-am luat. Sintetizatorul de voce Ivona a fost creat de o echipă din Polonia care vorbea despre ceva SF. În funcţie de textul introdus, Ivona calcula fonemele (conceptele sonore), după care emitea prin placa de sunet alofonele, cu ajutorul înregistrărilor realizate de mine. Echipa venise pregătită pentru o săptămână de înregistrări, însă eu eram cam pe fugă (nu aveam decât un weekend la dispoziţie), aşa că am citit, cred, peste 12 ore continuu. Am avut două pauze de băut apă, fără ţigări, fără acidulate, fără mâncare, pentru a nu altera în niciun fel registrul vocal în care am început înregistrarea.

Am citit câteva sute de pagini de text în care sunetele se regăseau în toate combinaţiile posibile, în aşa fel încât sintetizatorul să poată extrage fiecare sunet cu tonalitatea aferentă sunetelor alăturate, pentru ca, mai apoi, să fie capabil să recompună cuvinte sau sintagme pe care nu le-am citit niciodată. Culmea este că, deşi presa a scris destul de multe articole despre acest prim şi deocamdată singur sintetizator vocal în limba română, până prin 2009 nu a avut prea mare căutare. Abia din 2009 a început să fie folosit - însă nu aşa cum scrie pe cutia produsului, “doar pentru utilizare personală” -, ci chiar în mass-media, de multe ori fără acordul meu.

M.M.: Ţin minte că softul era folosit, uneori în exces, de DJ-ii de la Radio Guerrilla...

- Radio Guerrilla a primit acordul meu, însă după ce difuzase deja câteva episoade cu roboţica “Zelda”. Nu m-am supărat pe ei, mai ales că la vremea aceea lucram în acelaşi trust. Grav este că am auzit vocea mea pe diverse site-uri care scot bănuţi grei din “serviciile” pe care le oferă. Sau chiar pe câteva manele. Spre exemplu, acum e la modă să îţi faci propria melodie... cu vocea mea. Din nefericire, dacă scrii corect cu diacritice, programul ăla spune orice - repet, ORICE scrii - cu vocea mea. Aşa că, deşi a fost conceput pentru citire de email-uri, pentru nevăzători sau tot felul de manageri care vor să îşi coloreze cu voce power point-urile, ajunge să fie folosit pentru amuzament. Şi, culmea, mai ales amicii şi cunoscuţii povestesc cât de mult s-au distrat cu Ivona...

M.M.: Şi-atunci, nu vă pare rău că aţi intrat în programul Ivona?

- Nu pot să spun că îmi pare rău că am animat Ivona. Era pionierat în domeniu, şi încă mai este, dacă ne gândim că în continuare este singurul sintetizator în limba română. Frumos ar fi însă ca oamenii să folosească programul în scopurile pentru care a fost creat. Mai mult, programul nu poate reda şi intonaţia. Deloc. Iar vocea este uşor robotizată, aşa că nu se poate spune că e chiar “unu la unu” cu originalul.

M.M.: Trăgând linie, Ivona v-a făcut mai mult bine sau mai mult rău?

- Cred că pentru mine a fost un succes. E foarte plăcut să ştii că eşti primul care face cutare lucru. Mai plăcut e să ştii că şi după cinci ani rămâi singurul care a făcut cutare lucru, dintr-o ţară întreagă.

M.M.: Sunteţi vocea singurului sintetizator în română, în plus pasionată de cybergames, după cum dezvăluiţi pe blogul personal... Ce vă emoţionează?

- Poveştile de dragoste... Culmea, nu?

M.M.: Care vă sunt favoritele? Una din cărţi şi una din filme...

- Sunt multe... însă aleg “Jane Eyre”. Din filme, îmi tot vine în minte John Travolta în „Michael”, cu toată dragostea pe care o răspândea...

M.M.: Spuneţi repede un exerciţiu de dicţie care se potriveşte unei poveşti de dragoste. :)

- Hahaha. Sunt cam ciudate mesajele din exerciţiile de dicţie.

M.M.: Vă las să alegeţi de pe site.

- Pentru cei cu imaginaţie bogată ar fi: “Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie, unde se descocostârcăreau şi alţi cocostârci nedescocostârcăriţi, ca să se descocostârcărească de cocostârcăria lui.”

M.M.: Excelent.

- Sau, sigur de “dragoste” este ăsta: “Până când a cărămidărit cărămidarul pe cărămidăriţă a cărămidărit cărămidăriţa pe cărămidar”. Ăsta e! L-am găsit!