Prima fază a programului guvernamental „Prima casă” s-a încheiat la jumătatea lunii februarie 2010. În loc de bilanţ, Impactnews vă prezintă un caz care poate fi de folos oricărui român care se gândeşte la un credit ipotecar garantat de stat: povestea unui tânăr ale cărui demersuri au durat de la începutul lunii august 2009 până în 22 februarie 1010, când banii au intrat în cont.
În aceste şapte luni, „solicitantul” a parcurs un labirint birocratic pe care nu şi-l putea imagina, fiind nevoit să scoată din buzunar 20% din suma solicitată băncii.
Clujeanul Eugen Olariu are 32 de ani şi o mică firmă de servicii fotografice. A fost, ani buni, fotoreporter la mai multe ziare locale, dar a reuşit să evadeze din ritmul „7 zile din 7” şi să se descurce singur.
La începutul lui august 2009, Eugen s-a dus la bancă să se intereseze cum poate obţine un credit prin
programul „Prima casă”, care devenise operaţional în luna iulie. Găsise un apartament care-i plăcea într-un bloc terminat în 2008, afacerea îi mergea bine, nu avea datorii la furnizori şi nici nu-şi luase vreodată salariul cu întârziere. Doar era propriul angajat.
„Până la Crăciun vă mutaţi...”
A solicitat un împrumut de 32.000 de euro, precizând că, din calculele sale, îşi permite o rată lunară de maximum 1000 de lei (250 de euro). „Au început cu o analiză preliminară a veniturilor mele, iar primele acte pe care mi le-au cerut au fost balanţa firmei pe ultimele 6 luni şi adeverinţe de salariu pe ultimele 3 luni, plus atestat fiscal că nu am datorii către stat”, povesteşte Eugen.
Veniturile sale nete erau de circa 3000 de lei pe lună, din salariu şi dividende. „După ce le-am spus cât câştig şi ce apartament vreau, au zis că e nevoie de evaluarea apartamentului şi, apoi, de un act notarial, antecontractul de vânzare-cumpărare, care presupune extras de la Cartea Funciară şi dovada plăţii avansului către vânzător”.
Zis şi făcut. Apartamentul i-a fost evaluat la 34.000 de euro, iar antecontractul l-a semnat la notar în 15 august. Vânzătorului i-a dat un avans „rotund” de 2000 de euro, mai mare decât procentul obligatoriu de 5% din valoarea locuinţei (1700 de euro).
Toate păreau bune şi frumoase, iar de la bancă veneau încurajări clasice: „Până la 1 decembrie primiţi banii, iar până la Crăciun vă mutaţi în casă nouă...”
Cine are deja credit e mai credibil la bancă
„Show-ul a început în septembrie, îşi aminteşte Eugen. M-au chemat la bancă şi mi-au spus că, în urma analizei dosarului, sunt în categoria de risc mediu şi nu pot să-mi acorde creditul decât dacă duc un coplătitor, un girant care să fie rudă de gradul 1 sau 2”.
Eugen nu înţelege nici azi de ce a fost inclus la „risc de neplată”, din moment ce firma sa făcuse profit de minimum 5.000 de euro în fiecare an de la înfiinţare. S-a conformat însă: l-a luat girant pe unul dintre fraţii săi, care prezenta credibilitate mai mare fiindcă... avea deja credite şi era cu ratele la zi. „În ţara asta, dacă nu apelezi la credite, nu eşti credibil”, comentează el.
Dar surprizele din relaţia cu banca nu se terminaseră. În octombrie, l-au chemat din nou. „Pentru că vi s-a redus profitul pe septembrie 2009 în raport cu septembrie 2008 şi pentru că piaţa imobiliară e în scădere, deci există riscul ca, în caz de neplată, apartamentul să nu mai poată fi vândut la suma evaluată, trebuie să-i mai daţi 10% vânzătorului”. Şi i-a dat. Încă 3100 de euro, plus onorariile adiacente la notar.
Dosarul lui Eugen avea să ajungă la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor, care este mandatarul statului pentru programul „Prima casă”, abia la începutul lui decembrie, după 4 luni de la debutul procedurii. „Mi s-a spus că voi primi răspuns de la Fond înainte de Crăciun, dar l-am primit în 4 februarie. De ce? Pentru că ianuarie a fost lună moartă, nimeni n-a mişcat nimic până nu s-a aprobat bugetul de stat în Parlament”, spune Eugen.
Între timp, din decembrie până în februarie, şi-a mai dus fratele la bancă de câteva ori, să semneze tot felul de acte, printre care desfăşurătorul de rate. Într-un final fericit, împrumutul i-a fost virat în 22 februarie. În total, Eugen a primit 28.900 de euro, cu 3100 de euro mai puţin decât solicitase în august. Rata lunară i-a fost stabilită la 200 de euro, iar perioada de rambursare este de 20 de ani.
Lista de cheltuieli
Pe lângă cele 7 luni de care a fost nevoie pentru a obţine creditul, edificatoare pentru birocraţia românească este însă lista cheltuielilor pe care Eugen le-a făcut, obligat, în această perioadă.
1. Avans către vânzătorul apartamentului: 5100 de euro (mai întâi 2000, apoi încă 3100).
2. Onorariul pentru evaluarea locuinţei: 400 lei.
3. Autentificarea la notar a ante-contractului de vânzare-cumpărare: 180 lei.
4. Extrase „de etapă” de la Cartea Funciară: 280 de lei (primul extras - 80 de lei, urmat de 5 actualizări, cerute de bancă, a câte 40 de lei).
5. Autentificarea la notar a împrumutului de la bancă (condiţie obligatorie ca dosarul să fie trimis la Fondul de Garantare): 750 de lei.
6. Declaraţie notarială pe proprie răspundere că nu a deţinut şi nu deţine locuinţă (dată de 2 ori, deoarece Fondul a schimbat formularea în decursul procedurii): 120 de lei (2 x 60).
7. Trei rate de dobândă, care rămân în cont până la stingerea creditului: 1000 de lei.
8. Asigurarea locuinţei: 750 de lei
9. Asigurarea de incendiu: 200 de lei.
10. Autentificarea la notar a actului final de vânzare-cumpărare: 1900 lei.
11. Intabularea şi ultimul extras de carte funciară: 250 de lei.
Total cheltuit în 7 luni: peste 6500 de euro (5100 de euro şi 5830 de lei).
Această sumă nu include asigurarea de viaţă pe un an (obligatorie), nici cardul deschis la bancă (obligatoriu şi el) şi, bineînţeles, nici benzina consumată pe drumuri. „În cazul meu, banca a făcut analiza de parcă luam un milion de euro împrumut”, aceasta consideră Eugen a fi fost cea mai mare problemă. Cu toate acestea, el a insistat ca numele băncii să nu fie menţionat în articol; nu vrea ca povestea lui să devină o acuzaţie, ci un eventual „îndrumar” pentru viitori solicitanţi de credite.