Antreprenor 2.0
Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeste in Oameni!”

Cei mai tiranici împăraţi romani. De la Nero la Caligula, la Elagabalus, de la incendierea Romei la calul-consul, la operaţia de schimbare de sex

GREEN

George Cornilă (2012-09-26 13:40:59)
1643 vizualizari

În ciuda rolului civilizator al Imperiului Roman, a culturii născute în şi răspândite din Peninsula Italică, a sistemului politic, juridic şi militar, a filosofiei latine şi a nivelului de trai ridicat, datorat unor invenţii care nu au necesitat modificări nici până în ziua de astăzi, Roma a reprezentat şi un loc al comploturilor, al crimei, al cruzimii, al exceselor şi al depravării, străbătând tumultuosul drum de la măreţie la declin.  

 


Tiberius
(14-37)

A fost al doilea împarat roman, domnind de la moartea lui Augustus în anul 14 e.n pana la moartea sa în 37 e.n. Un soldat adevărat, Tiberius se simţea în largul său pe câmpul de luptă şi nu în cetatea Romei. Până la învestire, fusese un luptător neîndurător şi sângeros în fruntea oştii sale. Când Augustus l-a numit successor, el a acceptat ca fiind o datorie faţă de Imperiu. Detesta politica şi intrigile de la curte, astfel că în anul 26 e.n., se retrage în Insula Capri, lăsând conducerea Romei în mâinile pretorianului Lucius Aelius Sejanus. Tiberius se îmbolnăveşte şi moare la vila sa din Misenum pe 16 martie 37, la vârsta de 77 de ani. Cu patru ani înainte de moartea sa, Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, sub autoritatea lui Pontius Pilat, guvernatorul provinciei Iudeea. Chipul lui Tiberius apărea pe dinarii de argint care circulau în perioada aceea, posibil şi pe cei cu care a fost plătit Iuda. Până în jurul anului 70 e.n., Creştinismul nu era diferenţiat de Iudaism sau era privit mai degrabă ca o sectă şi nu o religie aparte.


Caligula
(37-41)

Născut în Antium, Italia. Caligula a preluat puterea după moartea unchiului său Tiberius. Zvonurile spuneau că acesta ar fi fost de fapt în spatele morţii împăratului, ordonând gărzilor pretoriene să îl sufoce în somn. Caligula a fost iubit în prima jumătate de an de domnie, plătind sume generoase soldaţilor pentru a-şi câştiga favorurile armatei şi graţiind pe mulţi dintre cei exilaţi de Tiberius şi de Augustus. În octombrie 37, Caligula se îmbolnăveşte de o boală misterioasă (se crede că ar fi putut fi meningită, encefalită sau hipertiroidism, în acelaşi timp suferind atacuri epileptice), mulţi considerând că datorată exceselor sale în ceea ce privea mâncarea, vinul şi viaţa sexuală. Se însănătoşeşte însă, dar nu avea să mai fie la fel. Boala îl transformase într-un tiran crud, a cărui faimă s-a extins până în Evul Mediu, când istoricii şi călugării credeau că acesta fusese posedat sau că îşi vânduse sufletul. A urmat o perioadă cu numeroase crime odioase, începând cu oricine l-ar fi jignit sau contrazis în vreun fel. Obişnuia să tortureze pe cei pe care nu îi agrea prin despicarea corpului, de la piept până la vintre. Şi-a exilat soţia, apoi s-a autoproclamat zeu, deghizându-se în Apollo, în Mercur sau chiar în zeiţa Venus şi cerând tuturor să i se adreseze ca fiind o divinitate. A întreţinut relaţii sexuale cu cele trei surori ale sale, de multe ori în timpul banchetelor sau a jocurilor, în văzul celorlalţi sau chiar pe mesele încărcate. A dorit să îl numească pe Incitatus, calul său favorit, consul, preot şi sfetnic şi i-a construit acestuia un impunător grajd din marmură. La unul dintre jocurile gladiatoriale, însetat să mai vadă sânge curgând, a ordonat gărzilor să arunce primele cinci rânduri de spectatori în arenă, ca pradă leilor. A fost ucis de garda pretoriană în timp ce părăsea Circus Maximus, la finalul jocurilor. Trupul său a fost lăsat în stradă să putrezească şi a fost, într-un final, mâncat de câini. Avea 29 de ani.


Nero
(54-68)

Sub influenţa tutorelui său, Seneca, Nero pare la începutul domniei sale, un împărat rezonabil şi milos. Seneca i-a ţinut în frâu excesele, extravaganţele sexuale şi instabilitatea psihică, departe de ochii mulţimii. Împăratul se dezlănţuie însă după ce îşi înjunghie mama, Agripina, acuzând-o de complot împotriva sa. Zvonurile vremii spuneau că aceasta era însărcinată şi că Nero ar fi înjunghiat-o pentru a vedea pruncul din pântecele ei. Într-o eră în care actoria era privită ca o pierdere de timp şi un dezmăţ, Nero a urcat pe scenă pentru a-şi etala vocea, acompaniindu-se de liră. Fiind actorul principal, nimeni nu avea voie să părăsească tribuna sub nici un motiv. Există consemnări conform cărora femei romane au născut în timpul recitatului lui Nero, iar unii bărbaţi se prefăceau morţi pentru a putea fi scoşi afara. Un persecutor al Creştinismului, Nero a aruncat mii de creştini în arenă, ca pradă pentru lei. Este acuzat de incendierea Romei, circulând zvonuri că ar fi dat foc citadelei doar pentru a o putea descrie într-o poezie. Relaţia lui Nero cu Senatul s-a deteriorat în scurt timp, odata cu lungul şir de execuţii îndreptat asupra celor bănuiţi de complot sau care nu se bucurau de simpatia împăratului. În 68 e.n., Senatul îl condamnă pe Nero la moarte prin biciuire, dar auzind în prealabil sentinţa, împaratul se sinucide, înfigându-şi un pumnal în piept şi apoi tăindu-şi gâtul, ajutat de secretarul său, Epafroditus. Ultimele sale cuvinte, au fost: ”Ce artist moare cu mine!” Avea 30 de ani.


Domiţian
(81-96)

Născut în Roma, fiul împăratului Vespasian. Se crede că ”Apocalipsa după Ioan” a fost scrisă în timpul domniei împăratului Domiţian, la sfârsitul secolului I e.n. Domiţian a venerat cu devotament zeităţile romane, persecutând creştinii. O considera pe zeiţa Minerva protectoarea sa. A apelat de numeroase ori la crime pentru înlăturarea adversarilor săi politici, precum şi a sfetnicilor sau a prietenilor care nu îi împărtăşeau opiniile. Un slujitor pe nume Stephanus s-a prefăcut rănit timp de mai multe zile, pentru a putea ascunde un pumnal sub bandaje. Acesta s-a strecurat în camera lui Domiţian şi l-a înjunghiat. Corpul său a fost incinerat. Înainte de a fi asasinat, împăratul ar fi spus că a visat că Minerva l-a părăsit din porunca lui Jupiter. Domiţian avea 44 de ani când a murit.


Commodus
(177-192)

Născut în Lanuvium, Italia, Commodus a fost fiul lui Marcus Aurelius, unul dintre ce mai iubiţi şi înţelepţi împăraţi romani, motiv pentru care crimele sale au părut cu atât mai teribile în ochii cetăţenilor. Un mare iubitor al luptelor gladiatorilor, de multe ori a intrat el insusi în arenă luptând alături de aceştia, fapt ce a fost considerat o insultă de către Senat. Într-o singură zi, a omorât în arenă o sută de lei, trei elefanţi, o girafă şi a decapitat un struţ. A defilat apoi cu capul păsării, amenintand senatorii că ei aveau să urmeze. Senatul a conspirat să îl omoare şi, într-un final au reuşit să-l otrăvească, dar împaratul a regurgitat otrava. Senatul l-a trimis pe Narcissus, gladiatorul preferat al lui Commodus să pună capăt domniei împăratului căzut în dizgraţie. Acesta l-a strangulat în camera de baie. Avea 31 de ani.


Septimius Severus
(193-211)

Născut în Lepcis Magna (Khoms, Libia). Septimius Severus a urcat în rândurile oamenilor politici în timpul domniilor lui Marcus Aurelius şi Commodus. După ce şi-a ucis adversarul la tron, Didius Julianus şi i-a învins în luptă pe Pescennius Niger şi Clodius Albinus, devine împărat. În timpul domniei lui Severus, creştinii şi evreii au fost aspru persecutaţi. Cel mai adesea, aceştia erau executaţi prin crucificare sau decapitare, însă după ce li se dădea în prealabil opţiunea de a adera la cultul zeităţilor romane. Severus nu avea respect decât pentru armata asta. A condus imperiul cu o mână de fier, stabilizandu-l prin frică. Septimius Severus moare la vârsta de 65 de ani, după ce se îmbolnăveşte într-o campanie împotriva caledonienilor în Eboracum (în prezent York, Marea Britanie). Stabilitatea s-a destrămat însă, odată cu urcarea pe tron a fiului său cel mare, Caracalla.


Caracalla
(198-217)

Fiul cel mare al împăratului Septimius Severus, Caracalla s-a născut în Galia la Lugdunum (Lyon, Franţa). Despre Caracalla se spunea că era nebun. Oroarea şi spaima îl însoţeau pretutindeni. Şi-a ucis fratele şi pe soţia acestuia, iar când cetăţenii Alexandriei i-au condamnat crimele, a călătorit spre Egipt şi i-a invitat în piaţa centrală a oraşului unde i-a măcelărit. 20.000 de oameni au pierit în acea zi. Caracalla a fost ucis de unul dintre paznicii săi, la 8 aprilie 217, în timp ce urina pe marginea unui drum din apropiere de Carrhae, Mesopotamia, ca răzbunarea pentru executarea nedreaptă a fratelui său. Avea 29 de ani.


Elagabalus
(218-222)

Născut din origini siriene, Marcus Aurelius Antoninus Augustus, a fost cunoscut şi ca Heliogabalus sau Elagabalus. În timpul scurtei sale domnii, a început Criza Celui de-al Treilea Secol în care, timp de 50 de ani, Roma a fost fărâmiţată din interior de războaie civile, anarhie şi economie haotică, iar din exterior lovită de atacurile triburilor germanice. Elagabalus devine împărat la vârsta de 14 ani şi începe să ofere sume uriaşe de bani medicilor care îi promiteau schimbarea de sex. Elagabalus şi-ar fi dorit să fie femeie, obişnuind să se travestească şi de multe ori să se prostitueze în bordeluri, din pură plăcere. A avut sute de amante şi amanţi, în timp ce era căsătorit cu o vestală şi înainte să dorească să se castreze. L-a declarat pe Elagabal, zeul sirian al soarelui, drept principala zeitate ce trebuia venerată, detronandu-l pe Jupiter şi a transferat toate relicvele sacre în templul special construit pentru Elagabal, Elagabalium, autoproclamându-se preotul zeului. Dupa 4 ani de domnie, cetăţenii romani s-au revoltat, iar pretorienii au cerut să fie înlăturat de pe tron sau chiar ucis. Răspunsul lui Elagabalus a fost să meargă în campamentul pretorian şi să ceară arestul şi execuţia tuturor. În schimb, aceştia au năvălit asupra lui şi a mamei sale şi i-au injunghiat. Au fost decapitaţi, iar trupurile lor au fost târâte în jurul Romei. Avea doar 18 ani când a murit.


Maximinus Thrax
(235-238)

Împărat roman de origine tracă, Maximinus Thrax a fost o prezenţă impunătoare, măsurând peste 2 metri înălţime. Se spune că purta brăţara soţiei sale ca inel la deget. A fost mai întâi soldat în timpul lui Septimius Severus, urcând în rândurile militare. Un om de rând, de origine joase, era considerat un barbar de către Senat. A fost sprijinit de Alexander Severus. A fost învinuit că ar fi cauzat Criza celui de-al Treilea Secol, în mare parte din cauza zecilor de crime săvârşite asupra prietenilor apropiaţi, sfetnicilor şi binefacatorilor săi. Prima sa campanie a fost purtată împotiva alamannilor, un popor de origine germană, care la momentul respectiv nu reprezenta niciun fel de pericol pentru Roma. Cucerirea lor l-a costat pe cezar pierderi semnificative în rândurile armatei. În timp ce armata lui Maximinus Thrax invada provincie dupa provincie pe continentul European, o revoltă a izbucnit în Africa de Nord, iar doi pretendenţi revendicara tronul Imperiului, Gordianus Sempronianus şi fiul său Maximus. Senatul roman i-a susţinut, iar Maximinus a ordonat trupelor sale să se întoarcă împotriva senatorilor. Soldaţii care luptasera bătălie dupa bătălie, epuizaţi, răniţi şi bolnavi, nu au putut trece de zidurile Romei. Conflictul a fost încheiat de pretorieni, care s-au răsculat împotriva împaratului şi l-au injunghiat. Capul său şi cel al fiului său au fost puse în vârful suliţelor şi purtate triumfal prin Roma. Avea 65 de ani.


Diocleţian
(284-305)

Născut în Salona (Croaţia), Diocleţian a domnint spre sfârşitul Crizei celui de-al Treilea Secol şi, cu toate că a fost printre cei care au stabilizat Imperiul, va rămâne în istorie drept cel mai crud persecutor al creştinilor. El a emis mai multe edicte prin care le erau îndepărtate creştinilor toate drepturile cetăţeneşti. În perioada 303-311 e.n., peste 3.000 de creştini au fost ucişi. Pedepsele au fost în principal crucificarea, decapitarea şi aruncarea la lei în arena Colosseum-ului din Roma. Locaşurile de cult creştine au fost arse. A fost singurul împărat roman care a abdicat de bunăvoie, retrăgându-se bolnav în palatul său de pe coasta Dalmaţiei şi îngrijindu-şi grădina de legume până la moartea sa în 311, la vârsta de 66 de ani. A fost urmat la tron de Constantinus Chlorus, tatăl lui Constantin cel Mare, împăratul în timpul căruia Creştinismul devine religie oficială a Imperiului Roman.

Da o nota articolului:

Nota 4.33 din 6 voturi

1500 caractere ramase.
Comentarii: (0)

Top articole
Pe aceeasi tema:
Vezi toate articolele