Antreprenor 2.0
Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeste in Oameni!”

x

„Cristina şi Paul din Maximia”, adică Ioana Blaj şi Paul Ipate: Nu vrem în telenovele!


Trimite articolul prin:
Marime text       Tipareste

Keywords:

tiff, paul, maximia, ioana, interviu,

Din aceeasi categorie:

Pe aceeasi tema:

„Cristina şi Paul din Maximia”, adică Ioana Blaj şi Paul Ipate: Nu vrem în telenovele!

GREEN

Mihnea Măruţă (2011-07-15 11:12:11)
1323 vizualizari

El a jucat deja în trei filme importante: “Hârtia va fi albastră” (regia: Radu Muntean, 2006), “California dreamin'” (r: Cristian Nemescu, 2007) şi „Portretul luptătorului la tinereţe” (r: Constantin Popescu jr., 2010). Ea are un rol mic în „Marţi, după Crăciun” (r: Radu Muntean, 2010) şi îşi doreşte să treacă la un nivel superior. Dar, împreună, Ioana Blaj şi Paul Ipate formează deja cel mai simpatic cuplu din publicitatea românească – Cristina şi Paul, protagoniştii campaniei „Maximia” de la Vodafone.

Discuţia care urmează – publicată în premieră – cuprinde o mare parte din întâlnirea lor cu publicul de la TIFF 2011.
 
*
 
M.M.: Cine a avut ideea să vă distribuie în perechea “Cristina şi Paul”? Cum a început povestea acestei campanii?
 
Ioana Blaj: Am fost chemaţi la un casting, unde ne-am nimerit împreună şi cu Bogdănel, celălalt tip care apare în spoturi. După un prim casting am fost chemaţi la un recall cu Radu Muntean, regizorul spoturilor, şi... am rămas. Ideea în sine nu ştiu a cui a fost, dar am rămas toţi trei, exact cum fusesem la început...
 
Paul Ipate: Cu alte cuvinte, am ajuns acolo cinstit: am dat probă, n-am intrat pe pile...
 
Ioana: ...şi nu o probă, ci două.
 
M.M.: Cât munciţi pentru un spot de 30 de secunde? Cât durează filmările?
 
Paul: Depinde de spot, depinde ce avem de făcut acolo. Există situaţii în care tragem 10-15 duble, dar şi situaţii în care totul e gata din a doua dublă.
 
Ioana: Dacă ar fi să facem o medie, ar ieşi cam o oră de filmare propriu-zisă pentru un spot de 30 de secunde....
 
Paul: Ceea ce înseamnă uneori 15 ore de muncă...
 
(întrebare din public): Care a fost spotul cel mai dificil de filmat?
 
Paul: Unul în Austria, la schi.
 
Ioana: A fost foarte periculos, pentru că Paul nu ştia să schieze, iar pantele erau destul de abrupte. Acolo a învăţat să stea în plug. Trebuia să simuleze o căzătură – era chiar spotul în care ne sărutam – şi trebuia să cădem în aşa fel, încât nici să nu ne lovim, nici să nu depăşim semnele puse de echipa de filmare. Ne-am făcut nişte vânătăi care au durat luni de zile....
 
(tot din public): Cu ce diferă, pentru un actor, abordarea dintr-un spot publicitar?
 
Ioana: Dorinţa fiecărui actor e să joace în filme şi să facă teatru. Asta nu înseamnă că proiectele mai mici, cum e campania Vodafone, nu ar avea valoare. Au mare valoare, iar aspectul financiar completează unele nevoi. E normal să ne dorim mai mult teatru şi film, şi nu telenovele...
 
Paul: Mai e ceva, nu doar simplul aspect financiar. Ştim cu toţii că un actor nu poate trăi din teatru. De fapt, principala sursă de venit a unui actor este ori filmul, ori un spot publicitar. Cât despre implicare, e adevărat: una e implicarea dintr-un teatru sau din film, şi alta e la spoturi. Asta nu înseamnă că nu ne facem treaba serios.
 
M.M.: Ca să înţelegem: un actor nu are decât două variante să câştige decent - telenovele şi reclame? În afară de job-ul principal...
 
Paul: Acestea sunt principalele activităţi adiacente ale unui actor...
 
Ioana: ...dar spoturile şi telenovelele nu pot fi puse pe acelaşi plan.
 
Paul: Eu am prieteni care sunt actori şi care, ca să câştige un ban în plus, fac lucruri la care nu m-aş fi aşteptat niciodată...
 
M.M.: De exemplu?
 
Paul: De exemplu, am un prieten actor care e şi mecanic auto. Altul e şi stomatolog...
 
M.M.: Cât e salariul de la teatru al unui actor?
 
Paul: Variază de la 5 milioane până la circa 18 milioane...
 
Ioana: Dar 18 milioane, să ne înţelegem, câştigă cei mari...
 
Paul: Am un prieten foarte bun care a terminat actoria acum 2 ani, s-a angajat la teatrul din Ploieşti şi are un salariu de 5,5 milioane. În mână.
 
Ioana: Asta în condiţiile în care repetă cel puţin 8 ore pe zi, toată săptămâna.
 
*
 
(întrebare din public): Care e diferenţa între telenovele şi spoturile publicitare? E vreuna dintre variante “mai bună” sau “mai rea”? Asta ar fi prima întrebare. A doua: nu vă e teamă că, la un moment dat, când veţi juca într-un film, oricât de bun ar fi rolul pe care-l faceţi, pentru public veţi rămâne “actorii ăia din reclame”?
 
Paul: Să le luăm pe rând. Diferenţa dintre telenovelă şi spot... O să fiu puţin dur şi-o să mă judece lumea: mie, telenovela mi se pare o simplă perdea că facem artă. Asta e, o să “mi le iau”. Deocamdată, rămân la dorinţa de a face artă. Încerc, cel puţin. Au fost multe situaţii când chiar n-am avut niciun ban, dar am refuzat propunerile de a juca în telenovele. Există un risc foarte mare ca lumea să spună “Ce fiţos e ăsta, nu joacă în telenovele!”, după care să nu te mai cheme absolut nimeni.
 
(acelaşi): Să înţeleg că telenovela n-ar fi actorie?
 
Paul: Am zis că, după părerea mea, e un paravan.
 
Ioana: Şi nu din cauza faptului că telenovela în sine n-ar fi un produs bun. Problema e felul în care se fac telenovelele la noi – tragi o dublă şi cam asta-i tot, asta-i actorie, asta-i artă...
 
Paul: Astea sunt deja lucruri din interior, pe care oamenii n-au de unde să le ştie. Tocmai de aceea judecăm aşa...
 
(acelaşi):Există telenovele din străinătate despre care să spuneţi că sunt bune, că se face actorie?
 
Ioana:Telenovele, nu, dar există sitcom-uri. La noi, nici sitcom-urile nu sunt la fel cu cele din afară.
 
(acelaşi): Mulţumesc, puteţi trece la a doua întrebare: riscul de a rămâne cu imaginea din reclame...
 
Paul: Da, întotdeauna există riscul că vom rămâne copiii de la Vodafone. Fiecare decide dacă vrea să vadă mai departe de noi. Eu, pe lângă teatru, am mai făcut câteva scurtmetraje, câteva lungmetraje... Ştim cu toţii că promovarea este cu totul alta. Un spot publicitar e difuzat mai des decât ne uităm în oglindă. Filmul îl vezi pentru că vrei. Aşa că ne-am asumat acest risc...
 
(altă întrebare din public): Pentru că vorbeai despre sitcom-uri: publicul românesc are umor?
 
Paul: Are foarte mult umor, dar eu cred că la noi se fac sitcom-uri după un model care nu ne aparţine.
 
Ioana: După un umor din afară...
 
(acelaşi): Cum aţi vedea voi un sitcom românesc? Pe ce idee?
 
Paul: Uite sitcom românesc: spoturile la “Unirea”. Dacă îi iei pe acei oameni şi dezvolţi într-un sitcom, are umor? Te-ai uita? Ai spune - “Uite un produs fain”?
 
(acelaşi): Da.
 
Ioana: Sau hai să luăm spoturile de la Vodafone. Dacă le punem cap la cap, nu iese un sitcom bun?
 
M.M.: Să revenim la telenovele. Colegii voştri care fac asta sunt priviţi oarecum dispreţuitor în breasla actorilor?
 
Paul: Există câţiva care fac treaba asta. Şi eu o făceam la început, doar că, în timp, mi-am dat seama că fiecare om are motivele lui...
 
M.M.: Există mari actori care joacă în telenovele...
 
Paul: Da, a jucat Dinică, au jucat atâţia mari actori, de-asta zic că am început să înţeleg motivele şi-am încetat să mai judec.
 
Ioana: Noi între noi nu ne judecăm. E un principiu care ar trebui respectat în orice meserie, să nu-ţi judeci partenerul de lucru...
 
Paul: Şi nu neapărat pe scenă, ci în viaţă...
 
(întrebare din public): Dacă n-aţi fi avut expunerea din publicitate, presupun că v-aţi dori-o măcar pe cea din telenovele.
 
Ioana: Nici gând.
 
(acelaşi): Eu consider că e norocul oricărui actor să fie ţinut minte de oameni...
 
Ioana: Şi noi considerăm că e un noroc faptul că oamenii ne-au ţinut minte, chiar şi sub denumirea unui brand. Dar nu ne-am fi dorit telenovele. Înainte să filmăm aceste spoturi, am avut destul de multe oferte pentru telenovele şi le-am refuzat. Eu, personal, mi-am dorit să învăţ cum să fac artă, şi abia apoi să mă expun. N-aş fi început în niciun caz cu telenovele.
 
(acelaşi): Asta ar dura până ar veni facturile...
 
Ioana: Crede-mă că facturi mari au fost dintotdeauna şi am reuşit să trec peste, chiar şi mâncând pufuleţi cu gem.
 
Paul: Înainte de a avea norocul să fim în spoturile Vodafone, am trecut şi noi prin situaţii delicate. Eu, de exemplu, mi-am pierdut tatăl acum trei ani. Nu vreau să fac un caz din asta, dar au fost nişte situaţii, inclusiv financiare, foarte grave. Altcineva, dacă i s-ar fi propus într-o asemenea situaţie să joace într-o telenovelă, cum mi s-a propus mie, ar fi zis - “Mamă, ce noroc! Mă duc pentru că mai scap de nişte datorii...”. Mi s-a propus şi am tot refuzat. Aşa că revin: fiecare decide cât de gravă e problema sa. Fiecare decide cât să se compromită. Noi am zis - “Hai să mai stăm puţin, hai că mai merge...”. (...)
 
*
 
(întrebare din public): Din câte ştiu, Paul face parte, pe Facebook, din grupul actorilor care îşi propun să nu joace în reclame prost plătite. Detaliază, te rog.
 
Paul: Pentru că actorii români nu au sindicat, se profită foarte mult de acest lucru. Mai nou, am aflat că un coleg de-al Ioanei s-a dus, pentru trei zile de filmare, rol principal, cu 30 de euro pe zi. Mi s-a părut nu revoltător, ci îmi venea să mă duc acolo, peste ei.
 
Ioana: Eu mai am un exemplu foarte bun: reclamă la Pepsi, rol principal, 150 de euro absolut tot, trei zile de filmare, outdoor, virale pe net, tot.
 
(acelaşi): De la cât ar trebui să înceapă?
 
Paul: Depinde de ce au de făcut, dacă e rol principal sau secundar, depinde de cota actorului... Uite, dau o sumă, aşa, la prima mână: un tânăr care abia a terminat facultatea de actorie trebuie să ceară, pentru rol principal, cel puţin 1000 de euro pe spot. De acolo, fiecare să negocieze cum ştie. La noi însă, oamenii nu ştiu nici să negocieze, nici legile, li se aruncă un contract în care se uită ca mâţa-n calendar...
 
Ioana: ... iar în România nici nu se citesc contractele...
 
Paul: ... şi asta se speculează...
 
(tot din public): Legat de asta: am înţeles că puţini actori din România au agenţi. Eu sunt IT-ist, dar am un avocat care se ocupă de contracte. Nu cumva trebuie să se emancipeze şi actorii, să înţeleagă că au nevoie de cineva să-i reprezinte legal?
 
Ioana: Nu actorii trebuie convinşi că au nevoie de cineva care să-i reprezinte. Ar trebui să existe o şcoală care să formeze agenţi. În România nu există agenţi de profesie, iar visul oricărui actor e să aibă un asemenea reprezentant. Noi avem pe cineva, care nu e agent de profesie, dar care ştie să pună problema şi se ocupă de negocieri şi de contracte. Dar dacă ar trebui să ne prezentăm noi la negocieri, ar fi foarte greu, pentru că nu ne pricepem.
 
Paul: Să ştii că, de multe ori, negocierea a ajuns să fie o umilinţă pentru un actor...
 
(acelaşi): Am înţeles că la noi există multe ONG-uri ale actorilor. De ce nu se formează însă şi organizaţii puternice, ca în SUA, Germania sau Franţa?
 
Paul: S-a încercat în nenumărate rânduri, dar fără succes. Nu mă întreba din ce cauză, că nu ştiu. Dar pot să-ţi zic, à propos de asta, o poveste cu un actor şi cu un agent din Franţa. Actorul nu mai avea niciun ban şi a primit o ofertă să filmeze un spot cu 50 de euro. Suma minimă trecută în contract era de 100 de euro. N-aveau voie să lucreze sub 100 de euro. Şi-atunci, ca să nu strice piaţa şi să nu se creeze un precedent, agentul i-a zis - „Poftim, ia 100 de euro de la mine, mi-i dai când poţi, dar nu faci spotul”. (...)

Da o nota articolului:

Nota 4.50 din 4 voturi

1500 caractere ramase.
Comentarii: (0)

Top articole
Pe aceeasi tema:
Vezi toate articolele