Antreprenor 2.0
Acest proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeste in Oameni!”

Pietonul, economia, lopata și osul rupt

EDITORIALE

Adrian Enculescu (2012-02-05 22:55:41)
2959 vizualizari

S-au făcut 8 zile de când am renunțat la mașină în favoarea mersului pe jos, și nu din cauza pericolului încălzirii globale. După atâtea coduri galbene și portocalii, puțină încălzire nu ar strica deloc. În schimb, știam că oricât de multe mașini ar fi rămas blocate pe străduțele dintre blocuri, iar traficul ar fi fost liber ca într-o zi de weekend din august, tot metroul este cea mai rapidă și confortabilă variantă. Asta dacă nu îți rupi picioarele până acolo.

Șoferi, conduceți cu viteză redusă, pericol de polei! Mergeți cu rezervorul plin, sau mai bine stați acasă, dacă nu aveți treburi urgente. Luați-vă lopată, lanțuri, nisip, mâncare, apă și haine groase, în caz că viscolul vă blochează în mijlocul drumului.

Dar că pietoni ce trebuie să facem? Pe lângă zăpada venită în mod natural din cer, trebuie să facem față și celei împinse de pe stradă de mașinile de deszăpezire, sau celei aruncate în direcția noastră de către șoferii cu mințile odihnite, dar nerăbdători să-și scoată bolidul dintre nămeți.

Ar trebui să îl chemăm pe Emil Boc să ne scoată din zăpada care la orice colț de stradă ne trece de jumătatea piciorului? Să sunăm la comandamentul de iarnă? Să verificăm situația trotuarelor înainte de a pleca de acasă? Să mergem cum sacul de nisip în geantă și să-l folosim în caz că ne intră ABS-ul? Să avem cu noi mâncare, apă și o lopată?

Poate noi suntem de vină. Așa cum șoferii sunt rugați să-și lase mașinile în fața blocului pentru a pemite drumarilor să curețe zăpada, poate pietonii stau în calea lopeților care ar trebui să curețe trotuarele. Este adevărat, nici oamenii nu sunt un model de civism, iar mulți preferă să înjure primăria pentru zăpada din fața blocurilor lor, în loc să pună mâna pe lopată.

Dacă toți pietonii s-ar hotărî într-o dimineață geroasă că este mult prea multă gheață pentru a merge în siguranță până la serviciu, am avea o țară plină de birouri goale. Am sta în fața televizorului cu un ceai cald în mână, privindu-i ușor amuzați pe primarii care ne explică câte sute de utilaje participă la curățarea străzilor. Unitățile de urgență nu ar mai fi pline de oameni cu picioarele sau mâinile rupte. Așa că poate chiar ar trebui să stăm într-o zi acasă, să nu ne mai riscăm oasele pe patinoarele patriei, poate cineva își va da seama că lipsește ceva.


Da o nota articolului:

Nota 5.00 din 4 voturi

1500 caractere ramase.
Comentarii: (0)

Top articole
Pe aceeasi tema:
Vezi toate articolele